Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Facebook trece printr-o gravă criză existenţială


Scandalul Facebook – Cambridge Analytica a afectat grav imaginea și marca Facebook, conform unor surse din cadrul companiei care au dorit să-și păstreze anonimatul, citate de CNN. Acum va fi nevoie de eforturi supraomenești pentru a reconstrui încrederea pierdută a publicului în promisiunea și capacitatea Facebook de a proteja datele personale ale utilizatorilor săi. În tot acest timp, șeful Facebook, Mark Zuckerberg, pare de negăsit.
Acest scandal aduce la lumină și o problemă care pare înscrisă în chiar ADN-ul companiei lui Zuckerberg: modelul său de afaceri este chiar exploatarea datelor personale ale utilizatorilor. Printre altele, Facebook câștigă bani din colectarea datelor personale ale utilizatorilor și vânzarea lor către dezvoltatorii de aplicații și trusturi publicitare. Împiedicarea acestora să ofere mai departe, unor terți, datele utilizatorilor obținute de la Facebook s-ar putea dovedi imposibilă, conform CNN.
Într-adevăr, aspectul cel mai îngrijorător legat de „breșa” de care a profitat Cambridge Analytica este că, de fapt, nu este vorba de nicio breșă. Tot acest scandal s-a produs, aproape în totalitate, la vedere. Nimeni nu a avut nimic de ascuns… nici măcar datele utilizatorilor care ar fi trebuit să fie confidențiale. Totul s-a petrecut în conformitate cu regulamentele de funcționare ale Facebook. „Facebook câștigă bani din exploatarea și vânzarea detaliilor intime despre viețile private ale milioanelor de utilizatori, date cu mult mai cuprinzătoare decât cele câteva informații personale pe care fiecare le completează voluntar în momentul în care își face un cont. Ei (Facebook) nu sunt victime, ci sunt complici”, a reacționat pe Twitter și Edward Snowden, un „infractor” urmărit pentru că a publicat datele confidențiale ale unor companii și guverne, în timp ce, Zuckerberg, care face același lucru cu datele a milioane de oameni, e prezentat ca un erou în presă de ani de zile. „Afacerile care câștigă bani din adunarea și vânzarea datelor personale detaliate ale oamenilor erau descrise drept ‘companii de supraveghere’. Rebranduirea lor drept ‘social media’ reprezintă una dintre cele mai de succes înșelăciuni de la transformarea Departamentului pentru Război în Departamentul Apărării”, a mai scris Snowden pe Twitter.
Aleksandr Kogan, profesor la Universitatea Cambridge, a accesat datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook prin simpla creare a unui chestionar ce a fost completat de 270.000 de persoane. Facebook i-a oferit lui Kogan acces la datele personale ale celor care au completat chestionarul, precum și la datele tuturor persoanelor din listele de prieteni ale celor care au completat chestionarul. Într-un comunicat de presă, Facebook a precizat că „Aleksandr Kogan a dobândit acces la aceste informații într-un mod legitim și prin canalele adecvate, disponibile în acel moment tuturor dezvoltatorilor de pe Facebook”.
Singura regulă încălcată de Kogan, conform Facebook, a fost faptul că a pus aceste date la dispoziția unor terți, inclusiv Cambridge Analytica, firma de analiză de date politice înființată de Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump și de omul de afaceri conservator Robert Mercer, un cunoscut donator pentru Trump și republicani. Chiar și așa sursele din cadrul companiei Facebook contactate de CNN au recunoscut că este imposibil să monitorizezi în detaliu ce fac dezvoltatorii și publicitarii cu datele utilizatorilor, odată ce ajung în posesia lor. Este ca și cum ai vinde cuiva țigări dar i-ai spune că nu are voie să le fumeze împreună cu prietenii.
Limitele de care se lovește Facebook atunci când încearcă să se asigure că sunt respectate condițiile și termenii pentru folosirea datelor personale devin clare din răspunsul pe care compania l-a oferit față de situația creată de Kogan. Astfel, Facebook susține că a aflat despre această situație în 2015 și a primit asigurări din partea tuturor părților implicate că datele respective au fost șterse. Totuși, tot Facebook a precizat că a aflat abia în urmă cu câteva zile că, de fapt, „nu au fost șterse toate datele”.
Într-un comunicat semnat de vicepreședintele Facebook Paul Grewal se precizează că „protejarea informațiilor personale ale oamenilor se află în centrul tuturor preocupărilor noastre”. Această afirmație, în acest context, este greu de digerat de publicul larg, ținând cont de faptul că natura afacerii Facebook este de a oferi informațiile personale ale oamenilor unor terți ale căror scopuri ultime rămân necunoscute.
Facebook susține că din anul 2014 a început să le acorde utilizatorilor un control sporit cu privire la ce părți din informațiile personale ajung la dezvoltatorii de aplicații și la publicitari. De asemenea, Facebook susține că a îmbunătățit procesul de revizuire al aplicațiilor în sensul în care le solicită dezvoltatorilor „să justifice datele pe care sunt interesați să le colecteze și modul în care intenționează să le folosească, încă dinainte de a li se permite să le ceară utilizatorilor să obțină accesul la aceste date”. Chiar și așa, conform surselor citate de CNN, astfel de măsuri nu pot garanta faptul că unii nu vor reuși să exploateze datele personale ale utilizatorilor Facebook și să le transmită unor terți.
Între timp, în legislativul american, vocile care susțin nevoia unor reglementări mai stricte pentru social media se aud din ce în ce mai tare, atât în noul context cât și în cel al dezvăluirilor privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016. Senatorul democrat Amy Klobuchar l-a chemat pe Zuckerberg să apară în fața Comitetului Judiciar al Senatului pentru a explica „ce știa Facebook despre utilizarea incorectă a datelor personale a peste 50 de milioane de americani pentru a produce publicitate electorală țintită și pentru a-i manipula pe alegători”.
În tot acest scandal, Zuckerberg și restul conducerii Facebook sunt suspect de absenți. Nici CEO-ul Facebook, nici mâna sa dreaptă, Sheryl Sandberg, nu au comentat în mod public acest scandal. „Cartoful fierbinte” i-a picat în palme vice-lui Paul Grewal, de formație avocat. Nimeni nu a oferit o explicație la o întrebare simplă: De ce Facebook nu i-a informat despre cazul Kogan pe cei peste 50 de milioane de utilizatori ale căror date au fost sustrase, atunci când compania a aflat despre acest caz, în 2015? „Desfășurăm o anchetă exhaustivă, la nivel intern și extern și lucrăm pentru a determina acuratețea informațiilor că respectivele date Facebook există încă. Ne concentrăm asupra acestor lucruri și rămânem hotărâți să impunem cu toată vigoarea regulile noastre privind protejarea datelor utilizatorilor”, a declarat Grewal duminică.
Tot acest scandal s-a produs în contextul în care Facebook se confruntă deja cu probleme legate de scăderea numărului de utilizatori, cel puțin în SUA. Facebook a pierdut 2,8 milioane de utilizatori cu vârsta mai mică de 25 de ani anul trecut și, conform experților de la eMarketer, va pierde încă 2 milioane de utilizatori americani în cursul acestui an. Scandalul Cambridge Analytica va mări probabil numărul celor care vor renunța la contul de Facebook în contextul în care rețeaua de socializare este percepută din ce în ce mai mult ca o platformă vulnerabilă la manipulări ale grupurilor politice, ale unor guverne străine etc.
Până la urmă, concluzionează CNN, în ochii americanilor, adevăratul vinovat din acest scandal s-ar putea să nu fie nici Cambridge Analytica și nici rușii, ci însuși Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?