Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Mark Hamill a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood


Harrison Ford i-a adus un omagiu regretatei actrițe Carrie Fisher, colega lui din distribuția francizei „Star Wars”, joi, în cadrul unei ceremonii dedicate actorului Mark Hamill, care a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood, informează Press Association. La această ceremonie dedicată interpretului personajului Luke Skywalker, ce a avut loc pe Hollywood Boulevard, au participat sute de admiratori ai francizei cinematografice „Star Wars”, dar și creatorul acesteia, cineastul american George Lucas. Harrison Ford, interpretul personajului Han Solo, a lăudat talentul colegului său Mark Hamill, despre care a spus că este „un maestru al propriei sale experiențe”, și s-a declarat întristat de absența de la ceremonie a actriței Carrie Fisher, interpreta Prințesei Leia, care a murit la vârsta de 60 de ani în decembrie 2016. „Când mă gândesc la evenimentul de astăzi, îmi pare foarte rău că celălalt membru al trioului nostru nu este aici pentru a sărbători alături de noi. Însă îi simt prezența”, a declarat Harrison Ford, în aplauzele fanilor.
    Mark Hamill a mulțumit părinților lui pentru faptul că l-au încurajat în copilărie să devină actor. Actorul i-a mulțumit și cineastului George Lucas.
„Fără geniul lui George Lucas, eu nu aș fi astăzi aici”, a declarat actorul american, în vârstă de 66 de ani. Mark Hamill a făcut apoi și o glumă, spunând că ultima dată când a rămas fără cuvinte s-a întâmplat cu ocazia unui film din seria „Star Wars”, ce a fost criticat în epocă pentru lipsa de dialoguri. „Este greu să îmi exprim gratitudinea, bucuria și încântarea de a fi premiat în acest fel – nu am mai fost atât de tăcut de la ‘The Force Awakens’ (2015) încoace”, a spus starul american. Cineastul George Lucas s-a adresat la rândul său sutelor de admiratori prezenți la eveniment și a lăudat „chimia” excelentă care s-a creat între actorii Mark Hamill, Harrison Ford și Carrie Fisher în timpul filmărilor de la primele lungmetraje din seria „Star Wars”.
    Fanii, dintre care unii purtau săbii-laser și erau costumați în cavaleri jedi, s-au reunit în număr mare pe Hollywood Boulevard cu ocazia acestei ceremonii și i-au ovaționat pe Kelly Marie Tran – o actriță devenită cunoscută după ce a jucat în cel mai recent opus al acestei francize – producătoarea Kathleen Kennedy și cineastul Rian Johnson, regizorul filmului „Star Wars: The Last Jedi” (2017). La eveniment au fost prezenți și fani care purtau uniforme ale soldaților (stormtroopers) Imperiului Galactic și Primului Ordin, dar și copii ale celebrului robot R2-D2 din filmele acestei francize. Steaua dedicată actorului Mark Hamill, cea de-a 2.630-a din Hollywood, a fost inaugurată pe trotuarul aflat în fața cinematografului El Capitan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?