Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

ULTIMA ORĂ! Două persoane cu arsuri pe toată suprafața corpului după ce un tir a luat foc, la Golești


 Două persoane au fost rănite, noaptea trecută, după ce capul unui tir a luat foc. Potrivit informațiilor noastre, un tir cu marfă a luat foc pe raza comunei Golești, la fața locului deplasându-se pompierii din Focșani cu mai multe autospeciale și ambulanța SMURD. 
 Pompierii au localizat repede flăcările, care au cuprins capul tirului, ocazie cu care au găsit două persoane ce prezentau arsuri pe toată suprafața corpului. Ambele erau conștiente. Potrivit unor surse, cele două persoane ar fi din Republica Moldova. 
UPDATE!!! Incendiul a izbucnit după ce o butelie ar fi explodat în cabină; unul dintre răniți ar putea fi transferat la alt spital 
S. G. M., bărbat în vârstă de 35 de ani, și P. I., 36 de ani, ambii din Republica Moldova, au suferit arsuri de gradul I și II, pe toată suprafața corpului, după ce o butelie ar fi explodat în cabina în care se aflau. Cei doi se află internați în cadrul secției Chirurgie Plastică și prezintă arsuri grave la nivelul brațelor și antebrațelor, coapselor și gambelor. Medicii fac demersuri pentru transferul pacientului în vârstă de 35 de ani, care a suferit arsuri grave și la nivelul feței, a transmis Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență Focșani.
UPDATE 2!!! În urma exploziei, a luat foc și o hală de producție, potrivit ISU Vrancea 
În data de 01.03.2018 în jurul orei 01.00 a fost primit prin intermediul nr. unic de urgență un apel care anunță un incendiu izbucnit la un autotren în com. Golești. Acesta se afla în parcarea unei societăți comerciale aproape de o hală de producție. S-a intervenit din partea Detașamentului de Pompieri Focșani cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ajunse la fața locului, organele de intervenție au constatat că incendiul s-a produs,  probabil, din cauza unei lampe de gătit cu combustibil lichid (sursa de aprindere: flacără). Consecințele incendiului au fost: a ars în totalitate capul de tractor. 
În urma exploziei capului tractor, s-a produs o deflagrație urmată de incendiu, care a afectat hala de producție. A ars bazia acoperișului aprox. 10 m2, peretele lateral al galei pe o suprafață de aproximativ 20 m2. În urma incendiului au rezultat 2 victime. Un bărbat de 36 ani cu arsuri de gradul 2 și 3 de aproximativ 50% din suprafața corpului. A 2 a victimă, bărbat de aproximativ 36 ani, cu arsuri gradul 1 și 2 în proporție de cca 30% din suprafața corpului.
ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?