Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Fotbal județean – Campioana Vrancei la baraj cu campioana Constanței!


    Fotbalul județean din Vrancea știe ce-l așteaptă în vară, la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Campioana sa va juca două partide cu cea mai bună formație din județul Constanța. Așa cum a arătat prima parte a campionatului județean din Vrancea pentru titlul de campioană a Superligii Altdorf Tehnik pot concura cu șanse reale patru-cinci echipe. Într-o ordine aleatorie acestea pot fi ACS Mausoleul Mărășești, Sportul Ciorăști, Victoria Gugești, CSC Dumbrăveni, FC Panciu. Care dintre acestea va fi interesată să și câștige titlul pentru a încerca să promoveze este greu de prevăzut. Foarte probabil, chiar structurile conducătoare ale acestora nu se pot pronunța în acest moment într-un sens sau altul. Insă acest lucru nu va afecta, cu siguranță, nivelul disputei din Superliga Atdorf Tehnik unde evoluează mulți fotbaliști de calitate și echipe bine articulate.
    Campioana Vrancei va juca în baraj primul meci pe teren propriu pentru că  numele județului nostru a fost extras primul din urnă. Jocurile pentru desemnarea promovatelor în Liga a III-a vor fi în iunie – la 16, turul iar la 23, returul.
În campionatul județului Constanța disputa pentru primul loc este strânsă, în cursă fiind CS Medgidia, Viitorul Fîntânele și CS Năvodari. Nu știu dacă este relevant, dar Medigia are un club sportiv ce și-a consolidat în acest an echipa de volei care a terminat pe locul al doilea serie Est a Campionatului Diviziei A2 și are gânduri de promovare. Este posibil și pentru fotbal un astfel de scenariu, adică CS Medgidia să-și propună să urce în Liga a III-a. Pot participa la baraj doar structurile sportive care au personalitate juridică, posesoare de Certificat de identitate sportivă, ca și în anii anteriori, de altfel!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?