Trupul neînsuflețit al unei femei a fost observat plutind în apropierea digului de nord al Plajei Modern, din Constanța, joi dimineață, de o persoană care a alertat autoritățile, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, un cadavru a fost descoperit joi dimineața pe digul de la Plaja Modern, în zona movilei de pământ. Pompierii și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) au fost mobilizați pentru recuperarea corpului neînsuflețit, din apă, și constatarea decesului, la fața locului, ulterior acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei morții. Din primele informații, se pare că persoana decedată este o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani.
În urmă cu două zile, pompierii au fost solicitați, de asemenea, să recupereze din apa mării, tot în zona Plajei Modern, trupul neînsuflețit al unei femei de 47 ani, din Castelu, care dispăruse de acasă de 24 de ore.