Ediția: Miercuri 21 mai 2025 Nr. 6882
Ediția: Miercuri 21 mai 2025 Nr. 6882

Vaslui: Copil de 13 ani, rănit în urma unui accident la vânătoare


    Un copil în vârstă de 13 ani a fost împușcat în picior, sâmbătă, pe un fond de vânătoare din zona orașului Murgeni. Din primele informații obținute, băiatul l-a însoțit pe tatăl său la o partidă de vânătoare de mistreți, la care acesta din urmă era gonaci, iar un proiectil i-a ricoșat în piciorul stâng. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu plagă împușcată cu fractură deschisă de femur. Ulterior, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a transportat băiatul la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, având în vedere că unitatea bârlădeană nu are un medic ortoped pediatru. Potrivit medicilor, viața copilului nu este în pericol „Incidentul a avut loc pe fondul de vânătoare numărul 37 din Cârja, zona Murgeni, într-un loc cunoscut de vânători ca „Podul colonelului”. Este vorba despre o partidă de vânătoare de mistreți, care, din primele informații era autorizată. O echipă operativă s-a deplasat în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul. La fața locului s-a deplasat și o echipă din partea Inspectoratului Teritorial de muncă Vaslui”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Bogdan Ghiorghiță. În cauză, sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?