Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GHIDUL CĂLĂTORULUI PRIN LEGISLAȚIE. Răspunderea civilă partea a VII a


    Așa cum am arătat în unul din articolele precedente, daunele morale s-au acordat de către instanțele de judecată și pentru alte situații decât vătămările corporale sau decesele produse prin accidente de autovehicule sau pentru atingerea adusă imaginii.
    Vorbim astăzi despre daunele morale acordate în situația contractelor de împrumut încheiate de consumatori cu băncile, contracte care conțin clauze abuzive.
    Când banca a mărit în mod exagerat dobânda contractuală, aproape dublând-o în unele cazuri, rata lunară a devenit greu sau chiar imposibil de achitat de către cei care s-au împrumutat, aceștia riscând să intre în executare silită. În această situație, consumatorilor li s-a produs un prejudiciul moral cauzat de starea de teamă, de stres, de incertitudine cu privire la modul în care aceste modificări le vor afecta viața personală sau viața de familie.
    În practica judiciară au fost stabilite o serie de criterii obiective pentru acordarea daunelor morale. Cel care le solicită trebuie să dovedească faptul că prestigiul, onoarea, reputația sau demnitatea sa i-au fost afectate prin decizia băncii de a majora nejustificat dobânda contractuală.
    Pentru obținerea în instanță a acestor daune, consumatorul trebuie să dovedească existența prejudiciului moral și întinderea acestuia, aducând un minim de probe și de indicii în sprijinul afirmațiilor sale. Dacă doar solicită daunele morale pentru starea de teamă, stres, incertitudine fără a dovedi efectiv existența și întinderea prejudiciului moral, această solicitare va fi respinsă pe bună dreptate de instanța de judecată.
     Nu orice incident de natura creșterii dobânzii contractuale care creează o stare de tensiune este suficientă pentru a da dreptul la plata unor despăgubiri. Important pentru acordarea acestora este să se dovedească faptul că au fost afectate valori personale importante, că au fost cauzate suferințe deosebite, care nu se justifică. Doar prejudiciile de o anumită gravitate pot da dreptul la o compensație bănească, instanța de judecată analizând împrejurările concrete pentru fiecare caz în parte. Dacă nu s-ar proceda în acest mod, s-ar putea ajunge la angajarea răspunderii pentru prejudiciul moral doar în baza afirmațiilor celui interesat.
    Pentru informații suplimentare în legătura cu subiectul prezentat, puteți adresa întrebări pe adresa de e-mail a redacției ziarului Monitorul de Vrancea.

AVOCAT MANUELA FLOREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?