Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

64 de unități de învățământ din Vrancea au WC-urile în curte


Școlarii și preșcolarii din 64 de unități de învățământ din județul Vrancea sunt nevoiți să meargă la WC-urile amplasate în curțile unităților de învățământ, potrivit ultimei statistici date publicității de ministrul Educației Naționale. Aceste unități sunt situate în mediul rural, iar în ultimii ani, numărul lor a fost în continuă scădere, dacă ne gândim că în 2015, în Vrancea, 50% dintre unitățile din județ erau în această situație.
În ultimii doi ani, Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru crearea de condiții și amenajarea toaletelor în interiorul clădirilor unităților de învățământ, lucru care a dus la autorizarea sanitară a școlilor. Sunt și situații în care construcțiile sunt relativ noi, realizate cu fonduri SAPARD, dar care nu au fost gândite de la început cu toalete în interiorul clădirii și în prezent nu mai pot beneficia de alte fonduri. În aceste situații, singura soluție ar fi recompartimentarea spațiului.
Una dintre comunele în care există unități de învățământ cu toalete în curte este Jitia. „Avem 5 structuri cu toalete în curte. În cazul a două dintre acestea, facem toate demersurile pentru a crea condiții și a obține autorizații sanitare. Avem și structuri care nu mai sunt viabile, pentru că nu sunt copii”, ne-a spus Gabriel Lalu, directorul Școlii din Jitia. Potrivit informațiilor furnizate de acesta, se vor face investiții în Școala Jitia de Jos nr.2, Școala Gimnzială Jitia, corp B. Și Școala Cerbu, care este în construcție, va avea toaletă în interior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?