Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Trenul Unirii va circula pe ruta București-Iași, de Ziua Unirii


    CFR Călători va pune în circulație, mâine, 24 ianuarie 2018, cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, Trenul Unirii, care va circula pe ruta București-Iași, de Ziua Unirii. Trenul va fi remorcat de o locomotivă tricoloră și va pleca din București-Gara de Nord către Iași, având următoarele opriri: Ploiești Sud, Buzău, Focșani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Iași. Trenul se va întoarce în aceeași zi în București.
    Trenul Unirii va avea ca pasageri speciali 20 de bicicliști. Ei vor duce spre Iași mesajul unirii pe de o parte, iar pe de altă parte vor consemna faptul că trenul, un mijloc de transport prietenos cu mediul ca și bicicleta, face ca distanța dintre oameni și locuri să dispară. „Bicicliștii munteni vor merge la Iași, unde, la fel ca și anul trecut, împreună cu bicicliștii moldoveni vom dansa Hora Unirii pe biciclete. Evenimentul bicicliștilor este organizat de Adevărații VeloPrieteni România și Probikeaddiction Iași și IașiBike”, a declarat Mihai Deneș, vicepreședintele Asociației Adevărații Veloprieteni.
    Manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române vor avea loc mâine, 24 Ianuarie, în Piața Unirii din municipiul Focșani. Manifestările vor debuta la ora 15.20 cu un exercițiu de Drill Team. De la ora 15.30 va avea loc un spectacol folcloric, iar între orele 16.00 – 16.30 va avea loc: Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare; Intonarea Imnului Național de către Marcel Pavel, Vlad Miriță și tenorul Andrei Lazăr; Moment evocator „Unirea Principatelor Române”, cu actorii Sebastian Stan, Vlad Rădescu, Sebastian Ioniță, Ioan Isaiu, Claudiu Istudor, Ștefan Dinu, Bogdan Jianu, Mihai Gheorghiu, Adrian Damian, Aureliu Surulescu, Adrian Curpene, Ion Dichiseanu, George Costin, Lucian Iancu.
    De la ora 16.30 vor avea loc discursuri ale oficialităților. De la ora 16.40 toți cei prezenți se vor prinde în tradiționala Horă a Unirii, iar în jurul orei 17.00 va avea loc retragerea cu torțe, eveniment care va încheia manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și prefectul județului, Sorin Hornea, i-au invitat la manifestările din Piața Unirii pe președintele României, Klaus Iohannis, toți membrii Guvernului României, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Invitații au mai fost trimise membrilor Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii, ambasadorilor acreditați în România, Patriarhia Română, președinților de consilii județene, parlamentari și primari ai localităților vrâncene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?