Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Torturaţi de proprii părinţi: 12 fraţi și surori, descoperiţi legaţi și înfometaţi în California


Doisprezece frați și surori, între care minori, au fost descoperiți legați, dintre care unii cu lanțuri, înfometați și murdari într-un mic oraș din California, iar părinții lor au fost încarcerați pentru tortură, a anunțat luni poliția americană, citată de AFP. Alerta a fost dată de o a treisprezecea victimă, sora lor de 17 ani, care a reușit să fugă din locuința lor din Perris, situată la două ore de mers cu mașina la sud-est de Los Angeles. Ea a sunat duminică dimineața la numărul de urgență 911 de la un telefon mobil pe care l-a găsit în casă.
Adolescenta, numai ‘piele și os’ și care părea de zece ani, potrivit unui comunicat al poliției, ‘a spus că cei 12 frați și surori pe care îi are sunt sechestrați în interiorul locuinței lor de către părinți, indicând că unii dintre ei sunt legați cu lanțuri și lacăte’. În urma acestui apel, agenți de poliție s-au deplasat la locuința lui David Turpin și a soției sale Louise, de 57 și respectiv de 49 de ani, care nu au putut explica de ce mulți dintre copii au fost găsiți legați de paturile lor în întuneric și într-o atmosferă pestilențială. Poliția a crezut inițial că cele 12 persoane descoperite – ‘subnutrite și foarte murdare’ – erau toți minori, dar apoi și-au dat seama că șapte dintre ei erau adulți, între 18 și 29 de ani. Åžase din cele 13 victime (cu adolescenta care a dat alerta) sunt copii, dintre care unul avea doi ani.
Serviciul de protecție a copilului din California a deschis o anchetă. Copiilor li s-a dat să mănânce și să bea după ce au spus că sunt ‘înfometați’. O cauțiune de nouă milioane de dolari a fost stabilită pentru o eventuală eliberare a cuplului. Potrivit postului local de televiziune KTLA, David Turpin este directorul unei școli private din Perris, fapt confirmat de site-ul școlii, deschisă în 2011. Pe o pagină de Facebook cu numele lui David-Louise Turpin se poate vedea cuplul la o ceremonie care pare a fi o nuntă. Louise Turpin este într-o rochie lungă albă, iar soțul ei în costum, în timp ce sunt înconjurați de 13 persoane care par să fie toți copii – minori sau adolescenți – fetele cu păr lung și șaten, toate purtând rochie de același model cu excepția unui bebeluș. Băieții poartă aceeași tunsoare ca David Turpin. Una din fotografii arată cuplul în fața unui individ îmbrăcat ca Elvis Presley și ținând un microfon, evocând nunțile „kitsch” din Las Vegas.
O altă fotografie datând din aprilie 2016 arată același cuplu înconjurat de 13 tineri, toți zâmbind, în blugi și tricouri roșii. Pe una din aceste imagini, un bebeluș este îmbrăcat într-un tricou pe care se poate citi ‘Mama mă iubește’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?