Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

PFA-urile au termen pentru depunerea formularului 220


    Vrâncenii care au venituri din activități independente și plătesc impozit la norma de venit pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real până la finalul lunii ianuarie. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a anunțat că aceeași facilitate se aplică celor care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Finanțiștii precizează că opțiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi. Aceasta se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declarației privind venitul estimat/norma de venit și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani. „Opțiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin completarea declarației privind venitul estimat/norma de venit (formular 220) cu informații privind determinarea venitului net anual în sistem real și depunerea acesteia la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal”, precizează AJFP Vrancea.
    Pe de altă parte, sunt obligați să determine venitul net în sistem real vrâncenii care obțin venituri din activități independente pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal 2017 au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro. Și în acest caz declarația privind venitul estimat/norma de venit (formular 220) trebuie depusă până miercuri, 31 ianuarie 2018 inclusiv. Finanțiștii precizează că, pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro, cursul de schimb valutar utilizat este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal, respectiv  4,5682 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?