Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Un sat întreg din comuna Poiana Cristei, afectat de alunecările de teren. Primarul speră să fie iarna friguroasă


Aproape tot satul Mahriu este afectat de alunecările de teren care pun în pericol casele sătenilor. Zăpezile de la începutul anului și ploile din vară au creat mari probleme și mulți localnici trebuie să se mute din casele unde au trăit zeci de ani. Fără asigurări pentru locuințe, oamenii sunt nevoiți să găsească adăpost la rude sau să își ridice o casă nouă. Primarul comunei Poiana Cristei, Vlad Petruș, speră doar că iarna va fi friguroasă și alunecările se vor stabiliza, cel puțin până în primăvara viitoare. Edilul ne-a spus că, din cauza alunecărilor de teren, au fost probleme cu drumul comunal iar autoritățile locale au intervenit cu utilaje proprii. O situație dificilă este la casa lui Gică Maftei, unde pământul s-a surpat sub jumătate din casă. Practic, sătenul mai poate locui în două camere din locuință. Primarul ne-a spus că a discutat cu săteanul să îi ofere un modul de locuit însă acesta a refuzat și a preferat să rămână în casa lui. „Deocamdată situația s-a stabilizat. Am discutat cu bărbatul și ne-am oferit să îi punem la dispoziție un modul de locuit însă nu a fost de acord. Deocamdată locuiește în casă, și-a evacuat bunurile și stă în cele două camere. Problema este că nu are asigurare pentru locuință și de la bugetul local nu o să îi putem acorda decât un ajutor de urgență să treacă peste iarnă. Vom face demersuri să primească și un ajutor de la Ministerul Muncii”, ne-a spus primarul Vlad Petruș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?