Povestea lui Mihăiță, un copil necăjit! SĂ DĂRUIM DIN NOU, DE CRĂCIUN!

Despre Mihăiță mi-a povestit o doamnă cu suflet bun din Panciu. S-a întâmplat așa: stătea la rând într-un magazin din oraș când în spatele ei, un băiețel s-a prăbușit la pământ într-o criză de epilepsie, a crezut ea. Toți cei prezenți s-au speriat îngrozitor dar, înainte ca doamna respectivă să sune la salvare, femeia din spatele tejghelei a sărit să protejeze băiețelul. Să-l liniștească… Era mama lui. Biata lui mamă care duce cu stoicism povara întâmplării nefericite care i-a schimbat copilul dintr-unul perfect sănătos, într-unul pentru sănătatea căruia de trei ani încoace trebuie să lupte. „S-a întâmplat în urmă cu trei ani, când Mihai era în clasa 0. Un coleg i-a pus piedică și băiatul a căzut, și-a spart capul de colțul băncii și a rămas acolo, inconștient. Profesorii au chemat Salvarea, băiatul meu era plin de sânge… Am plecat cu Smurd-ul la Focșani. De abia acolo și-a revenit. La spital i-au făcut raze la cap, și-au zis că nu are nimic”, mi-a povestit femeia. Și viața lor a curs mai departe, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună… Până într-o zi, când toate speranțele de normalitate s-au năruit. „După șase luni de la întâmplare, când a venit de la școală, Mihăiță a căzut jos, în prag, fără cunoștință și înțepenit tot. M-am speriat foarte tare, am plecat imediat cu el la spital și de acolo am ajuns de urgență la Spitalul Obregia din București. Și acolo i-au pus diagnosticul”, a spus femeia care, ca să nu creadă lumea din oraș că cere ceva, m-a rugat să-i păstrez anonimatul. Un diagnostic greu de acceptat: chist arahnoidian intracerebral care a provocat o întârziere psihică ușoară și crize convulsive recurente simptomatice.
    Lui Mihăiță i s-a prescris un tratament medicamentos și, cu timpul, crizele convulsive s-au rărit. Dacă înainte vreme făcea câte șapte sau opt pe zi, acum nu mai face decât trei sau patru, și în unele zile, deloc. Totuși…
    Totuși viața lui Mihăiță s-a schimbat complet de la nefericta întâmplare. Nu mai poate face față la școală, nu mai reușește să stea la toate orele de curs pentru că dacă obosește, dacă se emoționează, dacă se enervează, dacă se supără poate face în orice moment o criză. Iar ceilalți copii… se sperie. Atât cât a putut, băiețelul a frecventat totuși cursurile, a ajuns acum în clasa a treia iar mama lui recunoaște că n-a învățat mai mult decât să scrie și să citească pe litere… Dar e bine și așa, pentru că într-o zi, speră ea, Mihăiță se va face sănătos. Într-o zi, cu tratamentul luat la timp, cu liniște în jurul lui, cu terapii de recuperare și cu o alimentație bogată în vitamine, copilul ei, i-au spus medicii, se va putea face bine… Iar mama lui face din toate acestea, atât cât poate…

O viață chinuită

    Îmi arată documentele medicale ale copilașului ei, îmi arată certificatul de încadrare a acestuia în gradul de handicap accentuat, de care este atașată hârtia pe care i se recomandă acestuia să meargă la recuperare, la Centrul de zi pentru copii cu handicap din Focșani… „N-am avut cum să mă duc… Eu lucrez aici toată ziua, am salariul minim pe economie și mai avem alocația dublă a lui Mihăiță, și cele două alocații ale fraților lui care sunt la liceu. Ne descurcăm… Adică, știți, n-aș vrea să creadă lumea că eu cer ceva acum, sau să râdă de noi și de băieții care sunt la liceu… Eu am muncit toată viața din greu să-i cresc, am avut o viață grea și chinuită motiv pentru care am divorțat de soțul meu. Și dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Mihăiță, ne-am străduit să facem tot ce putem ca lui să-i fie bine”, spune mama băiețelului.    
    Nu vrea să spună unde lucrează ca să nu se supere patronul pe ea. „Sunt oameni tare buni și înțelegători, le mulțumesc mult că m-au înțeles, de câte ori am avut nevoie să plec cu Mihai la București m-au înțeles, când am avut nevoie de bani mi-au dat salariul înainte… Le mulțumesc foarte mult. Și de aceea nu aș vrea să apară în ziar unde lucrez”, a spus mama lui Mihăiță, care e mai tot timpul în preajma ei. Iar când femeia a început să povestească despre cât de mult ar vrea ca puștiul să înțeleagă și să plece acasă, la căldură, și nu să stea cu ea, care lucrează într-un mediu în care temperatura trebuie să fie cât mai scăzută, acesta a sărit imediat, spunându-i, râzând: „Pentru sănătatea copilului dumneavoastră, petreceți cât mai mult timp cu el! Așa spune la televizor!”!
    Neastâmpărat, Mihăiță se învârtea în jurul nostru, privindu-ne cu ochișorii lui întunecați… Ochișori care au nevoie de ochelari, pentru că la o privire mai atentă, oricine poate observa că unul din ei… „fuge”. „Da, are probleme, i-am făcut ochelari, dar nu-i poartă…”, spune mama. „Nu-i port, că sunt din sticlă și dacă fac o criză și cad, se pot sparge!”, răspunde Mihăiță, cu o logică ce ne-a lăsat perplecși!     Are dreptate! Dar la fel de repede mi-am adus aminte că citisem pe undeva despre faptul că există, special pentru copiii cu probleme, ochelari speciali, din plastic… Pentru Mihăiță însă, aceștia pot fi doar un vis îndepărtat…

Spre viitor, prin sărăcie, cu inocența copilăriei!

    Despre situația grea în care se află, mama lui Mihăiță m-a lăsat doar să ghicesc. E o femeie hotărâtă, demnă, pe care greutățile și nefericirile au îndârjit-o și au transformat-o într-o femeie puternică, și asta se vede de departe. Merge conștiincioasă la serviciu, nu se plânge niciodată și din cât are, cât n-are, a reușit să-și crească singură cei patru băieți alături de care locuiește într-un apartament social de două camere. „Mă bucur că există speranțe pentru Mihai, să se facă bine. E dificil pentru el să fie mereu în pericolul de a face crizele astea, dar mă bucur că până acum nu s-a întâmplat decât o singură dată să cadă din picioare pe stradă…”, a explicat. Despre situația reală a acestei femei, a familiei ei, mi-a povestit însă, doamna care m-a condus la ea. O poveste despre violențele suportate până când a luat decizia să divorțeze. O poveste despre strădania de a-și susține copiii mereu, indiferent de sacrificii. Și despre cât de multe nevoi (nespuse) sunt în familia ei. „Păi n-ați observat? Chiar când am venit, Mihăiță s-a întors cu o sacoșă de pâine. A primit de la cineva bani, și a cumpărat de ei pâine. Alt copil credeți că ar fi făcut la fel dacă s-ar fi căpătat cu niște bani?”, mi-a atras atenția, și pe bună dreptate, doamna respectivă.

Moș Crăciun darnic și bun, vino și la Mihăiță!

    Dacă-l întâlniți pe Moș Crăciun, vă rog din suflet să-i spuneți și de Mihăiță! Spuneți-i că e doar un băiețel de 11 ani care are nevoie de hăinuțe, de încălțări, de alimente, de fructe, de jucării… E doar un băiețel care-și trăiește copilăria mereu alături de draga lui mamă, fără să pară că bagă de seamă cât de multe lucruri, probabil, îi lipsesc. De aceea, dacă aveți generozitatea de a-i dărui orice credeți că i-ar face lui și familiei lui, sărbătoarea Crăciunului mai fericită, vă așteptăm la sediul redacției noastre. Haideți alături de noi, „Să dăruim din nou, de Crăciun!”. Haideți alături de Mihăiță și de toți ceilalți oameni despre care v-am povestit în edițiile anterioare ale „Monitorului de Vrancea”, cu tot ce credeți că puteți să le dăruiți: de la alimente neperisabile, la articole de igienă, detergenți, dulciuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte (pe care vă rugăm să le spălați, să le sortați și împachetați pe sexe și vârste), jucării, rechizite, ghiozdane și tot ce credeți că le-ar aduce bucurie și le-ar face viața mai prietenoasă și sărbătorile de iarnă cu adevărat luminoase!
     Pe toate acestea le puteți aduce, până pe 15 decembrie, la sediul redacției „Monitorului de Vrancea” din strada Tinereții nr. 1 Focșani, vizavi de Școala nr. 10, sau la Marius Constantin, pe care-l puteți contacta pe Facebook. Grăbiți-vă, pentru că sâmbătă, adică pe 16 decembrie, vom pleca să le ducem darurile!