Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Pensiile se plătesc mai devreme luna aceasta


Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea aduce precizări cu privire la plata drepturilor de pensie în luna decembrie, în sensul că acestea se vor plăti mai devreme. Potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul instituției, acest lucru a fost decis „având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii. Astfel, Casa Națională de Pensii Publice și CN Poșta Română SA și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans”.
    Astfel, plata pensiilor se va face după cum urmează: drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie; drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie; drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
    În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale. Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Națională de Pensii Publice are încheiate convenții, acestea vor fi încasate de la aceeași dată, respectiv 14 decembrie.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?