Trei accidente rutiere au fost înregistrate, marți, pe raza județului Vrancea. Primul eveniment rutier a fost înregistrat la ora 5.44, pe E85, la Mărășești. „La data de 28 noiembrie a.c., ora 5.44, pe DN2 E85, la Mărășești, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un cap de podeț și a părăsit partea carosabilă”, au transmis oamenii legii.
În jurul orei 8.15, a fost înregistrat un eveniment rutier și în Focșani, pe strada Bucegi (FOTO). O tânără de 16 ani a traversat strada, fiind acroșată de un autoturism, care a fugit de la fața locului. „La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 8.15, o tânără de 16 ani, din comuna Garoafa, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea unei străzi și a fost acroșată ușor de către un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul producerii accidentului. Cercetările continuă în vederea identificării conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «vătămare corporală din culpă» și «părăsirea locului accidentului»”, potrivit reprezentanților IPJ Vrancea.
Un alt accident a avut loc în jurul orei 10.25, în zona Ceasul Rău din Focșani. O femeie a fost rănită ușor. „La data de 28 noiembrie a. c., în jurul orei 10.25, pe raza municipiului Focșani, în zona Ceasul Rău, un bărbat, de 60 de ani din comuna Valea Sării, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni și a acroșat o femeie, de 69 ani, din localitate, care se angajase în traversare. A rezultat rănirea ușoară a femeii”, au mai transmis oamenii legii.