Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

În pregătire, clasamentul celor mai buni sportivi ai Vrancei în 2017!


Ca la fiecare sfârșit de an, și în 2017 vor fi făcute ierarhiile județene pe ramuri sportive. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea a trasmis către mass-media un comunicat de presă prin care solicită tuturor structurilor sportive din județ „să transmită la adresa de e-mail djst.vrancea@mts.ro, sau să depună la sediul instituției din Focșani, b-dul Unirii nr. 12, până la data de 17.11.2017, inclusiv, toate rezultatele oficiale obținute în anul curent la competițiile sportive naționale (Cupa României, Campionat Național) și internaționale (Campionat Balcanic, Campionat European, Campionat Mondial, Cupă Europeană, Cupă Mondială).
Informațiile solicitate de DJST urmează să fie cuprinse într-un tabel cu numele și prenumele sportivului (denumirea echipei), ramura de sport, categoria de vârstă a sportivului, categoria de vârstă la care a concurat sportivul, nivelul competiției, locul/rezultatul obținut, data și locul desfășurării competiției, dacă sportivul are dublă legitimare, numele și prenumele antrenorului, dacă sportivul este component de lot național.
Pentru că ulterior datei la care sunt comunicate datele solicitate vor mai fi competiții, rezultatele sportivilor vor fi transmise DJTS pentru a fi luate în considerarea la stabilirea clasamentului final.
DJTS atrage atenția că toate informațiile referitoare la rezultate vor fi însoțite de dovezi – diploma, site-uri oficiale ale federațiilor sportive naționale.
Pentru relații suplimentare, entitățile sportive sau persoanele interesate se pot adresa la telefon 051.100.878 – Lucica Dulcescu și 0764.080.100 – Cătălin – Florin Chiper.  
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?