Evenimente rutiere
La data de 15 septembrie a.c., ora 06.09, un bărbat de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85, pe raza localității Tișița, a surprins și accidentat un pieton, de 67 ani, din localitate, care aflându-se sub influența alcoolului, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 15 septembrie a.c., ora 10.00, polițiștii focșăneni au depistat un bărbat, de 43 ani, din comuna Vrîncioaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza-Voda deși avea acest drept suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 15 septembrie a.c., ora 11.30, un bărbat, de 48 ani, din comuna Milcovul, în timp de conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Focșani, a intrat în coliziune cu un stâlp. Întrucât emana halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat acest lucru, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 15 septembrie a.c., ora 20.05, un bărbat, de 57 ani, din municipiul Galați, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, din municipiul Focșani, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1.15 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 16 septembrie a.c., ora 1.20, o femeie, de 32 ani, din comuna Nereju, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 D, în afara localității Bolotești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns în șantul din stânga direcției sale de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 16 septembrie a.c., ora 7.45, polițiștii focșăneni au depistat un bărbat, de 51 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Odobești, din comuna Cîmpineanca, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 16 septembrie a.c., ora 16.30, polițiștii din Odobești au depistat un bărbat, de 63 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 17 septembrie a.c., ora 3.55, polițiștii din Odobești au depistat un bărbat, de 31 ani, din comuna Mera, în timp ce conducea un autoturism iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Radare
DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului – Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu.