Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754
Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754

70% dintre consumatorii români rămân fideli brandului care a greșit față de ei (studiu)


Șapte din zece români sunt deschiși să cumpere, în continuare, produsele companiilor care greșesc față de ei, atât timp cât acestea încearcă să-și repare greșeala, iar, pe de altă parte, 19% dintre consumatori consideră că brandurile din România sunt sincere, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat joi publicității.
În același context al reacției față de o serie de atitudini, 90% dintre cei chestionați preferă persoanele care au anumite defecte pe care le recunosc, în detrimentul celor perfecte sau care sunt în căutarea perfecțiunii. În ceea ce privește persoanele publice, șapte din zece respondenți sunt de părere că acestea nu ar trebui să încerce să pară perfecte, ci să arate realitatea exact așa cum este. În schimb, trei din zece respondenți consideră că persoanele publice trebuie să promoveze partea lor bună, pentru a fi exemple de urmat.
Potrivit cercetării iSense Solutions, cinci din zece consumatori sunt de părere că o companie se poate revanșa față de ei dacă își cere scuze și îi surprinde cu ceva plăcut. Totodată, în viziunea celor intervievați, alte modalități prin care brandurile își pot repara greșeala față de clienții lor sunt fie să răspundă prompt (30%), fie să își ceară pur și simplu scuze (14%). La nivel general, însă, din punct de vedere al onestității, doar 19% dintre consumatori consideră că brandurile din România sunt sincere.

Conform rezultatelor studiului de specialitate, 80% dintre consumatorii români cred că o companie trebuie să nu fie interesată doar de profit și să aibă principii morale, circa trei sferturi (74%) spun că aceasta trebuie să se poarte bine cu angajații, să nu îi exploateze. Studiul a fost realizat online de compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.051 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani din mediul urban din România, iar marja de eroare este de +/-3,02% la un nivel de încredere de 95%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?