Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

SUA: Un bărbat suspectat că a spart o locuință, prins de poliție datorită faptului că nu a tras apa la toaletă


Un bărbat acuzat că ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din California de Sud a fost reținut de poliție după ce a fost identificat pe baza probelor ADN pe care le-a lăsat în urmă după ce a utilizat toaleta din casa pe care a spart-o și nu a tras apa, informează miercuri Associated Press care citează declarația unuia dintre anchetatori. Suspectul ”și-a făcut nevoile și nu a tras apa”, în timpul unei spargeri ce a avut loc în luna octombrie în orașul californian Thousand Oaks, a precizat detectivul Tim Lohman din cadrul Biroului Șerifului din comitatul Ventura. Omisiunea bărbatului le-a permis anchetatorilor să colecteze probe și să realizeze un profil ADN. Rezultatul s-a potrivit unui profil existent deja într-o bază de date la nivel național, iar polițiștii l-au găsit pe suspect în locuința sa din orașul Ventura aflat în apropiere.
Andrew David Jensen, în vârstă de 42 de ani, a fost reținut la 28 iulie sub acuzația de pătrundere ilegală pe o proprietate privată, o faptă ilegală, și urmează să fie judecat. Lohman a declarat că este primul caz pe care îl cunoaște de identificare a unui suspect în urma profilului ADN realizat după analizarea probelor de materii fecale prelevate dintr-o toaletă. ”Când oamenii se referă la proba ADN de obicei se gândesc la mostre de păr sau de salivă”, a spus Lohman, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?