Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

ULTIMA ORĂ! Doliu în învățământ! A murit fosta directoare a Grădiniței PIPO nr. 4 Focșani


 Vestea dispariției colegei noastre pensionate, educatoarea Trandafir (Blîndu) Georgeta, ne-a înfiorat, deși știam că are probleme de sănătate.
 În aceste triste clipe, cuvintele sunt prea sărace pentru a contura portretul unui dascăl de excepție. A fost o bună colegă, de la care am avut cu toții de învățat, un exemplu de dragoste, bunătate și răbdare. Prin profesionalismul său, a fost mamă pentru multe generații, fiind respectată și iubită, atât de copii, cât și de părinții acestora. Pentru devotamentul și dăruirea de care a dat dovadă, s-a bucurat de aprecierea colegelor, ce au văzut în dumneaei un adevărat mentor. Mereu optimistă, emana încredere și echilibru în cancelarie. Dificila misiune a educatoarei, de a-i ajuta pe copii în adaptarea și integrarea în primul lor grup și de a „modela” un colectiv unit a părut mai ușoară sub bagheta colegei noastre.
 De-a lungul carierei, a dovedit o ținută morală ireproșabilă, impunând un cult al valorii și al rigorii în grădinița, pe care a manageriat-o mai bine de 20 de ani. Având o experiență bogată, dar și un suflet generos, a muncit mult pentru locul de muncă, pe care îl considera a doua casă. Dumneaei îi datorăm faptul că preșcolarii de la Grădinița PIPO învață astăzi într-un spațiu atât de frumos și de prietenos, obținerea aprobărilor și construirea acestuia fiind mulți ani obiectivul activității sale de manager.   
 Cu toții îi vom  păstra vie amintirea. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
 Rămas bun, DOAMNA EDUCATOARE!
Alina Dima, director Școala Ion Basgan Focșani 
Educatoarea Trandafir (Blîndu) Georgeta era mama consilierului județean PSD Nicușor Blîndu. 

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate!
Dumnezeu să o odihnească în pace!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?