Cunoscutul om de radio și televiziune, focșăneanul Cristian Hrubaru, a fost implicat într-un accident cu motocicleta sa pe Transalpina. Potrivit unor postări pe pagina sa de facebook, accidentul a avut loc duminică în jurul prânzului, când cineva i-a tăiat calea. Rockerul spune că mergea doar cu 50 de km la oră. „Mobra are doar câteva plastice sparte…aveam 50 la oră. Nu mi-a acordat prioritate”, a postat Cristi Hrubaru. El a postat și filmulețe din spital, spunând că s-a rănit la un picior și că urma să dea declarații la poliție. Cristian Hrubaru a plecat cu o mașină spre București, ca pasager, el având piciorul în ghips. A precizat că urma să meargă pentru investigații medicale la Spitalul Elias din Capitală, dar le-a mulțumit, în același timp, medicilor și personalului medical de la spitalul din Horezu, care i-au acordat îngrijiri după accident.