Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Surprize după soluționarea contestațiilor pentru gradațiile de merit


Două cadre didactice, care au contestat punctajele obținute în urma evaluării dosarelor pentru acordarea gradațiilor de merit, au surpriza neplăcută de a fi depunctați. Astfel, Lăcrămioara Gălățanu, educatoare la Grădinița nr.15 din Focșani, are acum cu 10 puncte mai puțin. Dacă inițial a fost evaluată cu 95,40 de puncte, în urma contestației a primit 85,35 puncte. În aceeași situație se află și profesorul de limba română Elena Manolache, de la Școala „Anghel Saligny” din Focșani. În urma contestației a primit 61,75 de puncte, față de 74,5, cât primise inițial. Au fost și câteva cazuri în care punctajele obținute au crescut, dar nu semnificativ.
Amintim că 35 de cadre didactice au depus contestații la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, nemulțumite fiind de punctajele obținute în urma evaluării dosarelor pentru obținerea gradațiilor de merit. ISJ Vrancea a decis să acorde anul acesta 224 de gradații de merit pe diverse specializări, cele mai multe fiind acordate învățătoarelor și educatoarelor.
Interesul mare pentru aceste gradații este dat de faptul că gradația de merit este singura recompensă financiară oferită în învățământ și reprezintă 25% din salariu, pentru următorii 5 ani de zile.

Rezultatele finale la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit AICI.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?