Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

15 monede de aur, mii de lei și euro, materiale de construcții, găsite la perchezițiile din Focșani și Vidra. Doi afaceriști au fost REȚINUȚI


11 percheziții au avut loc joi dimineață, la Focșani și Vidra, într-un dosar de înșelăciune. Au fost vizați administratorii a două societăți comerciale, care în ultima vreme ar fi înșelat mai multe firme din Vrancea și Galați. Bărbații sunt acuzați că achiziționau diferite materiale de construcție, pe care nu le mai plăteau. Polițiștii au găsit mai multe sume de bani, în lei și valută, dar și 15 monede de aur. „La data de 22 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice împreună cu lucrători din cadrul SPR Vidra, polițiști de investigații criminale, ordine publică acțiuni speciale și IJJ Vrancea au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice în cadrul unui dosar penal pentru identificarea bunurilor obținute din săvârșirea infracțiunilor, a documentelor de evidență contabilă a celor două societăți, precum și unor sume de bani obținute din comercializare mărfurilor achiziționate de la persoanele vătămate. În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate, ridicate și indisponibilizate sumele de 4990 lei, 1500 euro, 15 monede de aur, precum și mai multe bunuri achiziționate de la persoanele vătămate, fiind puse în executare un număr de 4 mandate de aducere.   
    În fapt, în perioada aprilie – iunie 2017, doi bărbați de 25, respectiv 36 ani, din comuna Vidra, în calitate de reprezentanți legali ai unor societăți comerciale au achiziționat diferite cantități de materiale de construcții, în valoare totală de 133.700 lei de la un număr de 6 societăți comerciale cu sediile în județele Vrancea și Galați, emițând ordine de plată pentru achitarea mărfii, însa după obținerea vizelor din partea unităților bancare care atestă existența disponibilului în cont, au retras de la A.T.M-uri diferite sume făcând imposibilă decontarea instrumentelor de plată. Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperarea întregului prejudiciu cauzat”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
           

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?