Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

VIDEO și GALERIE FOTO : Liceul cu Program Sportiv Focșani a câștigat Trofeul STEV 2017. Premii de la primărie și sponsori anonimi


Casa de Cultură a Sindicatelor din Focșani a găzduit timp de trei zile spectacolele din cadrul Stagiunii Teatrale a Elevilor Vrânceni (STEV). Vineri seară a avut loc festivitatea de premiere, premiul I și Trofeul stagiunii fiind câștigate de trupa de teatru de la Liceul cu Program Sportiv Focșani. Premiul II a fost acordat formației teatrale a Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, iar premiul III elevilor de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu.
    Primăria și Consiliul Local Focșani, reprezentate de viceprimarul Marius Iorga, au acordat premii în bani câștigătorilor: 2500 de lei pentru locul I, 1500 de lei pentru premiul II și 1000 de lei pentru premiul III. Câte 500 de lei au primit câștigătorii premiilor de interpretare, respectiv Bianca Carabă și Gabriel Sergiu Soare pentru rol secundar, iar pentru rol principal -Andrei Gheoca și elevele de la Colegiul Național Unirea, pentru rolul colectiv din piesa „Copii răi” de Mihaela Michailov.

    Mențiuni au primit elevii și coordonatorii lor de la Colegiul Național „Al.I.Cuza” Focșani, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, Colegiul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești, Colegiul Tehnic „Valeriu D Cotea” Focșani, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, Colegiul Național Unirea Focșani și Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani. 
    Actorul Adrian Damian i-a felicitat pe elevi pentru că au făcut sarcina juriului „extrem de grea”.  
    Emil Răvoiu, directorul Casei de Cultură, a acordat patru premii speciale din partea unor sponsori „care iubesc teatrul și au vrut să rămână anonimi”. Un premiu în valoare de 600 de lei a revenit elevilor de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani pentru piesa „Hamlet”. Premii de câte 200 de lei au primit Dumitru Popa pentru rolul regelui Claudius din „Hamlet”,  Simone Ghinea de la Colegiul Economic pentru improvizație și Andrei Mateias Dragomir pentru rolul negativ din „Hamlet”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?