Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO : Locul I pentru elevii din Vrancea la concursul naţional de dans „Împreună pentru viitor”


Peste 100 de elevi, însoțiți de profesorii coordonatori, au participat la etapa regională a Concursului Național de Dans „Împreună pentru viitor” – eveniment care face parte din Strategia Națională de Acțiune Comunitară și care a fost organizat de Inspectoratul Åžcolar Județean Tulcea, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Tulcea. Concursul a avut două secțiuni: dans modern și dans tradițional și s-a aflat la a zecea ediție. Acesta este înscris în Calendarul Activităților Educative Naționale 2017 al Ministerului Educației Naționale.
În cadrul întrecerii, au participat echipele câștigătoare la etapa județeană din județele Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea. Au evoluat pe scenă trei echipe la secțiunea „Dans modern” și cinci echipe la secțiunea „Dans tradițional”. Fiecare echipă a fost formată, în mod egal, din voluntari proveniți din unitățile de învățământ care derulează parteneriate în cadrul SNAC și elevi beneficiari, cu dizabilități.
La secțiunea „Dans tradițional”, județul Vrancea a fost reprezentat de echipa „Suită vrâncenească” alcătuită din voluntari inimoși de la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani (Pohrib Florina, Popa Andrei, Borcăiaș Cristina, Cătănoiu Iulia, Cherciu Dinel, Andrei Alina), coordonați de profesorii Constantinescu Ioana și Tăicuțu Diana Rozalia, și beneficiari de la Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani (Bahnea Ovidiu, Tudorie Cristina, Mihai Diana, Baciu Iulian, Jîghir Victor, Moșoiu Daniel), coordonați de profesorul Răduță Dorina și pedagog Iancu Lenuța. Împreună au dansat o suită vrâncenească formată din patru momente: Ciobănașul, Ovreicuța, Oița și Cazacul. Costumele populare, asigurate de Ansamblul „Sânzienele” de la Căminul Cultural „Alexandru Dobrescu” Dumitrești, au fost foarte apreciate de membrii juriului și de spectatori.
La secțiunea „Dans modern”, echipa formată din voluntari de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani (Pohrib Florina, Antonese Remus, Constantinescu Andreea, Roman Luana și Pascovschi Sorina), coordonați de profesorii Constantinescu Ioana și Tăicuțu Diana Rozalia, și beneficiari de la Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani (Tudorie Cristina, Mihai Diana, Jîghir Victor, Bahnea Ovidiu și Fuică Manuel), coordonați de profesorii Ghiorghiță Nela Nicoleata și Apostu Corina, a prezentat momentul artistic intitulat „Valurile adolescenței”. Membrii juriului au apreciat efortul și implicarea tinerilor lipsiți de auz care, împreună cu voluntarii din învățământul de masă, au excelat în coordonarea mișcărilor, dar și în virtuozitate. Ambele echipe au obținut un merituos premiu I și calificarea la faza națională ce urmează să se desfășoare la Târgu Mureș.
Echipele au fost însoțite la Tulcea de coordonatorul județean SNAC profesoara Bernovici Petronela, membru al juriului la Concursul Național de dans „Împreună pentru viitor” – etapa regională, Regiunea 2 Sud – Est, și de profesorii coordonatori. „Atât pentru publicul spectator cât și pentru juriu a fost o adevărată provocare să identifice elevii auzitori, de colegii lor deficienți de auz. Felicitări pentru rezultate, ambiție și perseverență. Suntem mândri de echipa implicată și dedicată care a reprezentat cu mare cinste județul Vrancea”, a transmis profesoara Petronela Bernovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?