Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

„ABSOLUT!” cu Marcel Iureș, la Ateneul Popular


Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani va găzdui vineri, 24 martie, începând cu ora 19.00, spectacolul „Absolut!”, în regia lui Alexandru Dabija, al cărui protagonist este actorul Marcel Iureș. „Un spectacol plin de haz. Pentru că poveștile și personajele lui Creangă sunt puse într-o formă nouă, povestite de către un om al străzii, un aurolac din zilele noastre. «ABSOLUT!» ne povestește despre rânduielile din lume, în cuvinte simple și pline de șagă. O poveste în care Ivan umblă prin lume, de teleleu-Tănase, și bate drumul în rai și în iad unde stă la taclale cu Dumnezeu, Moartea, dracii, Talpa Iadului și Sfântul Petru despre ce se petrece în lume. Cu un actor de zile mari, Marcel Iureș, care face un one-man-show așa cum rar vezi pe o scenă, și care întruchipează cu atâta ușurință personaje de sorginte diferită – surpinde detalii prin glas, inflexiuni ale vocii sau accente, postură a corpului, gesturi subtile, atitudine, poziții, privire și mișcare”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    Spectacolul „Absolut!”, după „Ivan Turbincă” de Ion Creangă se joacă de peste cinci ani, peste tot în țară, cu sala plină. Biletele costă 60, respectiv 70 de lei, în funcție de poziția în sală și sunt puse în vânzare la Agenția de bilete a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?