Primăria pregătește noul Regulament care va fi folosit la administrarea, întreținerea și exploatarea parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Focșani. Municipalitatea a publicat proiectul de act normativ la sediul Primăriei și pe site-ul www.focsani.info. Proiectul de Regulament prevede condițiile în care se vor ridica autovehiculele parcate neregulamentar, procedurile care vor fi respectate de agenții constatatori. Sunt prezentate inclusiv modul în care vor fi filmate mașinile parcate neregulamentar, arhivarea fotografiilor și filmulețelor. „Noul regulament cuprinde regulile aplicabile în cazul opririi, staționării și parcării vehiculelor pe rețeaua stradală a municipiului Focșani, amenajării locurilor de parcare, a instrucțiunilor pentru participarea la procedura de atribuire/licitație a locurilor de parcare în parcările de reședință, a administrării, întreținerii și exploatării locurilor de parcare de reședință și cu plată, a ridicării, transportului, depozitării și eliberării autovehiculelor”, se arată în raportul atașat proiectului de Regulament.
În ceea ce privește tarifele, proiectul de Regulament stabilește că posesorii autovehiculelor parcate/staționate neregulamentar și ridicate de operatorul de parcare vor plăti un tarif pentru recuperarea autovehiculului în sumă de 300 lei. La acesta se adaugă un tarif de depozitare în sumă de 20 lei/zi, tarif ce se va percepe la împlinirea a 48 de ore după dispunerea măsurii de ridicare a autoivehiculului. Proiectul de act normativ privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Focșani, este supus dezbaterii publice în perioada 13- 24 martie. „Cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii privind acest proiect de act normativ la Primăria municipiului Focșani, din bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, camera 102 – serviciul administrație publică locală, agricultură, cadastru, persoana de contact – Cristina Dăscălescu”, precizează anunțul Primăriei.