Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, va organiza joi la Sala Mare de ședințe din cadrul Consiliului Județean Vrancea, o sesiune de informare cu privire la apelul de proiecte lansat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, a lansat în data de 23 decembrie 2016 Ghidul specific Priorității de Investiție 2.2 – „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”, în cadrul Axei prioritare 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”. Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt societățile constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria IMM-urilor din mediul urban, sau a întreprinderilor. Investițiile eligibile pentru co-finanțare prin acest program includ: Investiții finanțabile prin ajutor de stat regional; Construirea, extinderea spațiilor de producție/servicii; Dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.
Proiectele propuse trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiții în active corporale finanțabile prin ajutor de stat regional. Este opțională includerea, în proiect, a investițiilor finanțabile prin ajutor de minimis și/sau a investițiilor finanțabile prin ajutor de stat regional în active necorporale. Locul de implementare a proiectului va fi situat în mediul urban (inclusiv sate aparținătoare de orașe) pentru IMM-uri, în mediul rural pentru întreprinderile mijlocii. Valoarea alocată Regiunii Sud-Est, respectiv județelor Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța și Galați, pentru această prioritate de investiții este de 25,70 milioane euro. În cadrul acestui apel, proiectele vor fi depuse exclusiv prin sistemul electronic MySMIS, în perioada 23.02.2017, ora 12:00 – 23.08.2017, ora 12:00.