Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

O nouă MINIVACANȚĂ pentru sectorul public; în unele școli s-ar putea totuși învăța!


Guvernul Grindeanu a decis prin hotărâre, ieri, ca și ziua de 23 ianuarie să fie liberă pentru salariații din sectorul public, având în vedere că 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, este nelucrătoare. Prin urmare, angajații din sectorul bugetar, dar și elevii, vor avea patru zile libere, de sâmbătă până marți, inclusiv. „Potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității”, precizează reprezentanții Guvernului prin intermediul unui comunicat de presă.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, în cursul zilei de astăzi va avea loc o ședință, în care se va discuta despre ziua liberă de luni. Potrivit unor surse, există posibilitatea să se învețe, dacă așa se decide în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, cu aprobarea ISJ. 
„Pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților și altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 și nici participanților în aceste procese. În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie și respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanțelor Publice”, se mai arată în comunicat.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?