Ediția: Joi 6 iunie 2024. Nr. 6643
Ediția: Joi 6 iunie 2024. Nr. 6643

Sport – A fost un 2016 bun, ca o promisiune pentru 2017! La mulți ani!


Sportul vrâncean încheie un an în care s-a ilustrat prin rezultate remarcabile în sporturile individuale, ca și prin echipele de jocuri sportive. Daniel Fusaru, Andreea Arginteanu, Bogdan Alpreotesei sunt nume consacrate în karate SKDUN pe plan mondial și european iar în atletismul românesc și cel balcanic au obținut rezultate foarte bune Victoraș Ionuț Dogaru, Claudia Prisecaru, Răzvan Gheorghiaș, Ionuț Vasilică Pleșu, Larisa Georgia Zglimbea, Alexandru Ștefan Grigore. Judo-ul a impus nume precum cele ale lui  Mircea Tomescu, Laris Borș, Bogdan Drâmbă, Dorin Drâmbă, Maria Paraschiv, Răzvan Burdușel, Cornel Andrieș, Andrei Ciobanu și mulțimea de campioni sau medaliați de la CS Unirea Focșani și LPS Focșani. La sambo, Vrancea a dat o vicecampioană mondială – Ramona Micula, un alt excelent luptător – Metin Can și alți sportivi de mare perspectivă. Șahul clasic a adus în premieră absolută doi campioni naționali – Mălina Andreea Aciu, la U 14 și Cătălin-Lucian Pătrașcu, la U 18, ambii, de la CSM Focșani 2007, participanți la Campionatul European și Campionatul Mondial. Mălina Aciu a câștigat în ultimele zile ale anului trei medalii de argint la Campionatul European de șah rapid și blitz, o altă premieră absolută în sportul vrâncean!
Tenisul de câmp are pe terenurile de concurs câteva remarcabile talente ce pot obține rezultate deosebite în continuare, ca și tirul, sport ce a dat țării pe campionul olimpic Alin Moldoveanu, al cărui talent a fost șlefuit în atelierul de creație de la Poligonul din Focșani. Boxul a adus prin Cătălin Paraschiveanu, marele campion plecat de la Focșani, prima medalie continentală iar la ju jitsu brazilian Maricel Ferbinte a câștigat două centuri continentale! Gimnastica focșăneană nu a avut doar foarte multă grație și talent, ci și medalii naționale prin Ana Maria Puiu, Ana Maria Bărbosu și colegele lor de la CSȘ Gimnastică Focșani.  
Echipele de jocuri sportive s-au așezat foarte bine în circuitul competițional.     Baschetul a câștigat medalia de argint la Campionatul Național U 20 iar echipa U 14 a terminat pe primul loc în grupa de calificare a Campionatului Național. Echipa de handbal seniori s-a menținut în Liga Națională la finalul ediției de campionat 2016-2017 iar la terminarea primei părți a campionatului 2016-2017 este într-o poziție mult mai favorabilă decât cea din decembrie trecut! Handbalul juniori și de junioare se află pe locuri de pe care se bat pentru calificarea în turnee semifinale, iar fotbalul a revenit la Focșani, cu echipă de seniori care și-a propus promvarea în Liga a III-a. Și celelalte formații din Superliga Altdorf Tehnik și Liga a V-a dau consistență fenomenului fotbalisic în județ!
Sportul de masă, pe care a pus accent deosebit DJST Vrancea a cuprins peste 10.000 de copii în 2016, așa cum a declarat într-o conferință de presă directorul Daniel Gongu. Și a generat o mișcare sportivă importantă, ce poate oferi talente pentru sportul de performanță.
Toate aceste rezultate și activități sportive au ca suport munca a sute de profesori, de antrenori, a managerilor de cluburi și asociații sportive, ca și susținerea autorităților locate ale căror merite se cuvin relevate nu doar la final de an.
Tuturor oamenilor de sport care fac să funcționeze fenomenul sportiv din județ, le urez „La mulți ani”, cu același respect și bucurie cu care adresez aceeași urare și cititorilor Monitorului de Vrancea!      
           

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?