Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Relațiile sexuale cu roboți, în curând o realitate, potrivit cercetătorilor


Relațiile sexuale cu roboți ar putea deveni o realitate și mâine, a prezis un cercetător în domeniul inteligenței artificiale în cadrul unei conferințe dedicate jucăriilor sexuale interactive și relațiilor cu roboții umanoizi, desfășurată săptămâna aceasta la Londra, relatează AFP. Deși filmele de pe marele și micul ecran precum ‘Ex Machina’ și ‘Westworld’ au explorat ideea androizilor ca obiect al dorinței, roboții sexuali rămân deocamdată de domeniul ficțiunii.
Acest lucru ar urma să se schimbe foarte rapid, potrivit specialistului David Levy, „odată cu apariția primilor roboți sexuali undeva anul viitor”. Compania californiană Abyss Creations a anunțat că vrea să lanseze pe piață începând din 2017 primii roboți sexuali, care vor semăna întru totul cu ființele umane.
Între timp, ultimele inovații în materie de jucării sexuale electronice au fost prezentate în cadrul conferinței organizate de Universitatea Goldsmiths din Londra, precum o aplicație mobilă ce permite cuplurilor să schimbe săruturi la distanță denumită ‘Kissenger’. O altă aplicație care propune schimburi de astfel de senzații, ‘Teletongue’, este în curs de dezvoltare la Universitatea Keio din Tokyo.
Lynne Hall, de la departamentul de științe informatice al Universității britanice din Sunderland, este de părere că relațiile sexuale cu roboții ar putea crea „o experiență sexuală fantastică”. „Sunt multe avantaje în ce privește sexul cu roboți… Este sigur, nu se poate contracta nicio boală și poate fi controlat”, a declarat ea.
Totuși, potrivit unui studiu desfășurat de Institutul de imagistică din Malayezia, în colaborare cu City University, deși persoanele sunt în general deschise posibilității ca oamenii să fie atrași de roboți, majoritatea nu preconizează să-și ia un robot ca amant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?