Pot testele de sarcină depista cancerul testicular sau de prostată? O întrebare pe care foarte mulți oameni și-au pus-o după ce un bărbat din Statele Unite ale Americii s-a gândit să folosească un test de sarcină uitat de fosta sa iubită în baie. Spre surprinderea sa testul a ieșit pozitiv, iar ulterior s-ar fi dovedit că ar suferi de cancer testicular. Există însă vreo legătură între hormonul secretat de embrion în timpul sarcinii și cancerul testicular sau cel de prostată? Medicul urolog Iulian Buruiană, de la Spitalul Militar Focșani, spune că nu există o astfel de legătură și nu putem face astfel de supoziții, pornind de la remarca unui singur pacient.
Nu există nici o legătură între hormonul secretat de embrion în timpul sarcinii și cancerul de prostată sau cel testicular!
„Plecând de la ghidurile europene de urologie în momentul de față, în opinia mea personală nu există o legătură dovedită între gonadotropina corionică și dezvoltarea cancerului de prostată. În opinia mea cred că sunt doar supoziții care s-au lansat și probabil sunt niște studii în curs pe care eu nu le cunosc și nu cunosc nimic despre evoluția acelor studii, pentru că în țările civilizate studiile se fac științific, riguros, pe un număr mare de pacienți, nu așa că a zis un pacient odată ceva și să plecăm de la ideea aceea. Abia atunci având în spate studii solide de cercetare poți să introduci această dovadă științifică drept recomandare pentru stabilirea unui diagnostic. În momentul de față gonadotropina corionică, adică hormonul beta HCG, este unul din markerii tumorali în diagnosticarea și urmărirea cancerului testicular. Din momentul în care lucrul ăsta este dovedit și există în cărțile de urologie de ani de zile, mă bazez pe lucrul ăsta, așadar supoziția cu cancerul de prostată nu are nici un fundament.
Pentru diagnosticarea cancerului de prostată de asemenea există o serie de markeri tumorali care duc la diagnosticarea absolută. Suspiciunea clinică este stabilită după efectuarea examenului digital rectal, examen în care, cu ajutorul degetului, se realizează tușeul rectal pentru a depista o posibilă zonă suspectă la nivelul prostatei. Cel mai de rutină și cunoscut marker tumoral în diagnosticarea cancerului de prostată este acel PSA (ANTIGEN SPECIFIC PROSTATEI). Acesta este o proteină produsă de celule glandulare ale prostatei. Din momentul în care nivelurile crescute ale acestui PSA se evidențiază în urma unui control de rutină la medicul de familie sau la un medic specialist este necesar să mergi mai departe cu algoritmul de diagnostic al acestui cancer. Cancerul de prostată este diagnosticat cu certitudine în momentul în care se realizează tehnica de puncție pentru biopsie prostatică, prin care cu un ac foarte fin, sub control ecografic, la nivel endorectal se recoltează probe pentru examenul microscopic. Vă pot spune că bărbații sunt foarte puțin deschiși la acest gen de controale de rutină, foarte mulți ajung în stadii înaintate. Nu vă ascund faptul că de curând am avut un pacient care a ajuns la noi cu diagnosticul de cancer de prostată confirmat cu o valoare a PSA deosebit de mare, deci cu un cancer în fază terminală. Vin în stadii întârziate și asta nu numai atunci când vorbim despre cancerul de prostată, se întâmplă și în alte forme de cancer. În general ajungi să-i trimiți direct la medicul oncolog o bună parte din ei pentru a fi tratați pentru un cancer local avansat sau nu al prostatei.
Proasta informare și reticența pacienților ajută boala să înainteze!
Nu numai că există o proastă informare medicală, există însă și o reticență a pacienților în momentul în care le propui, având suspiciunea clinică și un PSA mai mare. Conform a ceea ce suntem învățați în anul 3 la facultatea de medicină, un pacient pentru examenul periodic de rutină trebuie dezbrăcat din cap până-n picioare iar examenul clinic al pacientului se finalizează cu examenul digital rectal la bărbat și examen vaginal la femeie. Asta din păcate nu se mai face probabil nici în America, dar în momentul în care pacientul are cât de cât o anumită simptomatologie, atunci medicul de familie, care este practic prima linie, are obligația să recomande investigațiile de care pomeneam mai sus și să-l îndrume către medicul urolog.
Să admitem că pacientul a fost îndrumat către urologie, să admitem că medicul urolog confirmă supoziția medicului de familie și trebuie să-i spui pacientului că urmează perioada de internare cu efectuarea biopsiei prostatice… nu vă puteți închipui cât sunt de reticenți, atât de reticenți încât au ajuns chiar să vehiculeze, evident nu din surse medicale, că manevra de biopsie prostatică poate disemina tumora. Lucru total imposibil pentru că prostata este accesibilă printr-o cavitate naturală care este orificiul anal și-n momentul în care are loc examenul digital poți clar să vii în contact cu această glandă, nu intri prin alte structuri, nu intri prin alte țesuturi, ca să riști să se întâmple ceva în momentul în care iei probe de acolo. Chiar și în ciuda acestui lucru am satisfacția că am reușit să depistez cancere în faza de debut și să îndrum pacienții către operația de prostatectomie totală care salvează vieți. Bărbații pot fi diagnosticați și la 50 de ani, la 60 și la 70 de ani.
Simptomele cancerului de prostată apar abia în ultima fază a bolii!
Din păcate simptomatologia în cancerul de prostată apare în fazele tardive, de aceea mulți neglijează controalele periodice. În faza de debut a bolii nodulii prostatici apar în zona periferică și nu dau simptome.
Presiunea de a consulta foarte mulți pacienți duce la gesturi extreme și știrbește calitatea actului medical!
În specialitatea urologie, în județul Vrancea există o mare problemă legată de deficiența de personal calificat, în speță medici. Lucrul ăsta este extrem de îngrijorător pentru că nu sunt convins că doar doi medici urologi în județul Vrancea reușesc să acopere necesitățile patologiei urologice de la toți pacienții. Nu vă ascund faptul că noi avem programări în avans cu o lună aici la cabinet și o medie de 20-25 pacienți văzuți într-o zi, în afară de cei deja internați. Sigur că asta știrbește din calitatea actului medical. Eu, sau celălalt medic urolog care există în județ, nu suntem vinovați că la nivelul conducerilor spitalelor nu există preocupare în această privință, ba dimpotrivă, presiunea de a face față și de a consulta toți pacienții duce la gesturi extreme, la amenințări. Asistenta mea a avut parte chiar anul acesta de o agresiune fizică, când eu nu eram în cabinet, din partea aparținătorului unui pacient care cerea imperios să i se facă ceva împotriva a ceea ce eu recomandasem, eu fiind în sala de operație. Îi cerusem să aștepte consultul, dar el cerea imperios să i se scoată o sondă pentru că el moare, lucru care nu doar că este exagerat, ci și jignitor, pentru că nu poți veni la medic și să-i spui tu ca pacient ce să facă. Sunt un om și eu am limite, nu am nici o vină că sunt aici și că încerc să ajut. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu suntem roboți și că fiecare boală are nevoie de timpul ei de atenție. Nu lucrăm într-o întreprindere din care se scoate din când în când câte o șaibă, sau un șurub, se face o muncă cu omul. O muncă dintre cele mai dificile!”.
