Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Start la depunerea lucrărilor în Concursul de creaţie literară „Oana-Diana Renea”


Micii cititori ai Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea sunt invitați să devină scriitori și să participe la cea de a V-a ediție a Concursului de creație literară „Oana-Diana Renea”. Concursul se adresează elevilor din clasele I-IV, precum și celor din clasele V-VIII. Etapa de depunere a lucrărilor a început, iar lucrările pot fi depuse până la data de 20 ianuarie 2017. La sugestia membrilor juriului, format din profesor univ. dr. Costică Neagu și profesor Valeriu Anghel, tema concursului de anul acesta este „Tărâmul lecturii”. „Așteptăm lucrări ale micilor scriitori de poezie, din clasele I-VIII, care își  pot dezvălui prin creațiile lor, sentimente, amintiri, fragmente sau gânduri legate de personajele de poveste, cartea preferată, plăcerea lecturii sau persoane (învățătoarea, părinții sau bunicii) alături de care au descoperit lumea cărților. Aici lăsăm imaginația copiilor să  dezvolte acest subiect extrem de generos”, arată organizatorii, în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    Etapele concursului sunt următoarele: 1 noiembrie 2016, lansarea ediției a V-a  a concursului de Creație literară „Oana-Diana Renea” și promovarea concursului în rândul elevilor din Vrancea și din țară; 1 noiembrie 2016 – 20 ianuarie 2017, depunerea lucrărilor participante; 20 ianuarie 2017 – 1 februarie 2017, lecturarea și jurizarea lucrărilor; 3 februarie 2017, festivitatea de premiere a lucrărilor câștigătoare, organizată de Secția pentru copii și tineret „Oana-Diana Renea” a Bibliotecii Județene.
    Participanții pot prezenta în concurs până la trei poezii, multiplicate în trei exemplare, câte un exemplar pentru fiecare membru al juriului. Fiecare lucrare (poezie) va conține obligatoriu în colțul din dreapta sus următoarele date: nume, prenume, vârstă, clasă, școală, localitate, număr de telefon. Colțul va fi sigilat de participant înainte de a trimite lucrările. Acestea vor fi deschise după analizarea lor de către membrii juriului.
    Lucrările pot fi depuse la sediile bibliotecii sau trimise prin poștă la adresa Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Secția pentru copii și tineret „Oana-Diana Renea”, strada Nicolae Titulescu, nr. 12, Focșani, județul Vrancea. Acestea trebuie să aibă, la expeditor, mențiunea pentru Concursul de creație literară  „Oana-Diana  Renea” ediția a V-a (fără nume, el regăsindu-se în interior pe colțul sigilat al lucrării).
    Åži în acest an lucrările pot fi trimise prin e-mail la adresa sectia_copii@bjvrancea.ro, cu mențiunea pentru Concursul de creație literară „Oana-Diana Renea”, ediția a V-a și următoarele date de identificare: nume, prenume, vârstă, clasă, școală, localitate, număr de telefon. Biblioteca Județeană Vrancea, organizatorul concursului, se va ocupa de listarea, lipirea datelor confidențiale și transmiterea acestora către juriu. Data limita de depunere a lucrărilor este 20 ianuarie 2017, iar organizatorii recomandă și solicită participanților la concurs să trimită lucrări originale, nepublicate încă.
    În cadrul acestui concurs se vor acorda trei premii ce vor consta în bani, oferiți de familia prof. Renea, și cărți și rechiite oferite de Biblioteca Județeana Vrancea și Asociația „Simion Mehedinți”. Se vor acorda Marele Premiu, precum și câte un premiu la secțiunea clasele I-IV și secțiunea clasele V-VIII.

Concurs în memoria poetei focșănence Oana-Diana Renea

    Acest concurs este organizat de Biblioteca Județeană Vrancea, în memoria poetei focșănence Oana Diana Renea, autor de cărți pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pentru a stimula creația literară în rândul copiilor de vârstă școlară din clasele  I-VIII. Concursul se organizează cu acordul și sprijinul familiei autoarei, profesorii Afrodita și Victor Renea.
    Lucrările premiate în edițiile anterioare au fost publicate în 2015 în volumul „Oana Diana Renea: Biobibliografie”, editat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

    La cele patru ediții desfășurate până acum, au participat aproximativ 500 de elevi ce au fost recompensați cu diplome, premii, cărți și rechizite. Alături de vrânceni, s-au înscris în concurs și elevi din întreaga țară, iar printre câștigătorii de anul trecut au fost și două eleve din Botoșani și Galați. „Le urăm succes tuturor participanților și îi așteptăm cu lucrări la sediile bibliotecii sau prin poștă. Mulțumim cadrelor didactice care s-au implicat încă de la prima ediție a concursului în coordonarea și pregătirea elevilor”, transmit reprezentanții Bibliotecii Județene Vrancea.
    Mai multe amănunte se pot găsi în Regulamentul de desfășurare a Concursului de creație literară „Oana  Diana Renea” aflat pe site-ul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea www.bjvrancea.ro, pe pagina de facebook a secției Biblioteca Pentru Copii Vrancea sau la adresa de email sectia_copii@bjvrancea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?