Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO : Prima zăpadă din această toamnă în localităţile din Vrancea. „Ne-am făcut provizii şi de acum iarna ştie ce are de făcut“


O parte din județul Vrancea a fost duminică noaptea acoperită cu o mantie de zăpadă în toată regula. Cele mai afectate au fost zonele de deal și de munte, unde ploaia măruntă mocănească s-a transformat în fulgi de nea. Dacă pe unele locuri zăpada abia a acoperit pământul, în unele localități stratul a depășit lejer cinci centimetri. Pe Valea Râmnicului, în comuna Vintileasca, zăpada și-a făcut apariția duminică spre seară, însă stratul de zăpadă care se așeza pe sol, s-a menținut pe zonele mai înalte și în cursul zilei de luni. La schitul Muntioru, din aceeași localitate, care se află la intersecția județelor Buzău, Vrancea, Covasna, într-un peisaj mirific denumit „acoperișul Vrancei”, la o altitudine de 1.300 metri, zăpada depășea luni dimineață 7 centimetri. „Noi suntem pregătiți de iarnă așa cum se cuvine. Aici, sus pe munte a început să ningă duminică de la prânz. A fost vremea închisă de sâmbătă când a început să plouă mărunt și spre după masă duminică s-a transformat în ninsoare. Pe la ora cinci spre seară zăpada avea mai bine de cinci centimetrii și ningea liniștit. Nu ne facem griji că Dumnezeu este cu noi și ne ajută. Ne-am făcut provizii și de acum iarna știe ce are de făcut. Anul trecut a nins în noiembrie, acum ne-a luat mai devreme”, ne-a spus unul dintre călugării de la Mănăstirea Muntioru, cea mai înaltă așezare de pe Valea Râmnicului. În comună, zăpada care a căzut spre seară nu a reușit să rămână pe sol din cauza temperaturii. Doar sus pe creasta munților acoperișul verde al copacilor a îmbrăcat parcă prea devreme mantia albă a lunilor de iarnă. „A nins anul acesta mult mai devreme decât cel trecut. În 2015 știu că a dat zăpadă după 20 noiembrie. În sat nu este zăpadă acum, ci doar pe pădure în sus spre schitul Muntioru. Acum seara s-a cam lăsat frigul. Nu cred că va mai ninge deoarece bate vântul și duce norii de zăpadă în altă parte. Majoritatea oamenilor din sat spun eu că s-au pregătit de iarnă. La noi oamenii sunt gospodari și știu ce au de făcut înainte ca vremea să se schimbe”, a spus Ion Popa, un localnic din satul Bahnele din Vintileasca. De menționat este faptul că și pe Valea Putnei, zăpada a colorat în alb multe dintre localitățile de munte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?