Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Activități de Ziua Mondială a Educației, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Măicănești


„Ziua Mondială a Educației” a fost marcată de elevii și cadrele didactice de la  Centrul Școlar de Educație Incluzivă Măicănești prin vizite la Biblioteca „Duiliu  Zamfirescu”, Teatrul Municipal „Maior Ghe. Pastia” și SC „Conterra”  Focșani. În  cadrul proiectului „Educația, izvor de cunoaștere și frumusețe!”, elevii, coordonați  de profesorii lor, au arătat că afecțiunile de care suferă nu constituie o barieră în calea  talentului lor artistic. Astfel, copiii și-au pus în valoare aptitudinile artistice în cadrul activităților: „Actor pentru o oră”,  „Micul bibliotecar” și „Muncitor pentru viitor”. Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Măicănești au fost recompensați cu dulciuri și cărți.
Obiectivele activității au fost: cunoașterea de către elevi a istoricului acestei  zile, promovarea educației și importanța acesteia în rândul elevilor, formarea unei  atitudini de respect și prețuire față de cărți, stimularea participării elevilor la spectacole, precum și a înclinațiilor artistice, conștientizarea rolului muncii în viața lor. Elevii au fost îndrumați și coordonați de profesorii Gina Manolache, Florina Merloiu, Mirela Neagu și învățătoarea Elena Dulgheru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?