Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Lansare de cărți poștale și turneu de fotbal la „Toamna Odobeșteană“


Autoritățile locale din Odobești vor organiza, în perioada 16-18 septembrie, cea de-a XII-a ediție a Festivalului tradițional „Toamna Odobeșteană”. Manifestările vor debuta vineri, la ora 10.00, cu turneul de fotbal Odobești Grapes Cup. De la ora 11.00, la Biblioteca Publică, va fi organizat un moment aniversar, care va cuprinde lansarea volumelor „Odobeștii Vrancei-390 de ani” și „Europa prin ochii elevilor din Odobești”. De asemenea, va fi organizat un moment dedicat aniversării a 80 de ani de la înființarea stațiunii viticole din localitate. Autoritățile locale vor face o scurtă prezentare a stațiuni și va fi lansată și o carte în acest sens. Va avea loc și o lansare de cărți poștale, iar de la ora 18.00 este programat un spectacol muzical artistic în Centrul Civic.
În cea de-a doua zi a manifestărilor va continua turneul de fotbal Odobești Grapes Cup, tot cu începere de la ora 10.00. De la ora 12.00 va avea loc o demonstrație de karting, iar de la ora 15.00 vor fi manifestări sportive la Baza Sportivă Voința. De la ora 18.00 va avea loc  n spectacol muzical artistic în Centrul Civic.
Duminică, în ultima zi a festivalului, manifestările vor debuta la ora 10.00 cu  turneul de fotbal Odobești Grapes Cup, iar de la ora 12.00 va avea loc o demonstrație de karting. De la ora 13.00 vor avea manifestări sportive la Baza Sportivă Voința, iar de la ora 15.00 va avea loc festivitatea de premiere a turneului Odobești Grapes Cup. De la ora 17.00 va avea loc un recital în Centrul Civic, oferit de elevii cluburilor Casei de Cultură. De la ora 18.00, autoritățile locale îi invită pe odobeșteni și nu numai, să participe la un spectacol muzical artistic tot în Centrul Civic.
De reținut că autoritățile din Odobești vor aniversa, cu ocazia acestor manifestări, împlinirea a 390 de ani de atestare documentară a orașului. Prima atestare documentară a localității datează din 17 septembrie 1626, fiind vorba de un contract de vânzare de pământuri din vremea domnitorului Miron Barnovski, în care este menționat „socrul popii lui Toader din Odobești”. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?