Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Festivități în unitățile de învățământ vrâncene la deschiderea noului an școlar


Elevii de grădiniță, de clasele 0-XII și din învățământul profesional și  postliceal se pregătesc de școală, care va începe astăzi. Potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN) anul școlar 2016-2017 se va încheia pe 16 iunie. Vor termina școala mai devreme absolvenții de clasa a VIII-a și cei de liceu, care vor susține examenele de Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureat.
Anul școlar va avea 35 de săptămâni, însumând 169 de zile lucrătoare și două semestre. Semestrul I va fi în perioada 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017, iar semestrul al II-lea în perioada 13 februarie 2017 – 16 iunie 2017. Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile în data de 26 mai, iar cei de clasa a VIII-a pe 9 iunie. Pentru restul elevilor, ultima zi de cursuri este 16 iunie, potrivit MEN.
Autoritățile publice locale din Mărășești anunță că astăzi noul an școlar va începe într-un cadru festiv, ca în fiecare an de altfel. Unitățile  școlare din oraș, precum și structurile din satele componente sunt pregătite să își deschidă porțile pentru școlarii și preșcolarii din Mărășești.
Primarul Valerică Chitic va fi prezent la festivitățile de deschidere a anului școlar la toate unitățile școlare din oraș. Astfel, începând cu ora 9.00 va avea loc deschiderea anului școlar la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” (FOTO). De la ora 9.30 va avea loc festivitatea de deschidere la Școala nr. 2, iar de la ora 10.00 va avea loc festivitatea de deschidere de la Școala „Ecaterina Teodoroiu” (Școala nr.1). De la ora 10.30 va avea loc deschiderea anului școlar la Școala Siretu.
La festivitățile de deschidere a anului școlar 2016-2017 sunt așteptate autoritățile locale, autorități județene, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?