Doi șoferi băuți au fost depistați în trafic de oamenii legii, la sfârșitul săptămânii trecute. Pe numele acestora au fost întocmite dosarele penale.
Astfel, primul șofer băut găsit în trafic este un bărbat de 36 de ani, din Gugești, pe care polițiștii au putut doar să-l miroasă. Acesta a refuzat atât să sufle în test, cât și să i se recolteze probe biologice de sânge. „La data de 6 august a.c., ora 17.30 pe str. Mihai Viteazul din comuna Gugești a fost depistat un bărbat de 36 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism și întrucât emana halenă alcoolică i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a refuzat efectuarea testului, precum și recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a precizat subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Cel de-al doilea șofer băut este din Soveja, el fiind oprit de oamenii legii pe raza localității de domiciliu. Avea o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. „La data de 6 august a.c., ora 18.55, pe DN 2L în comuna Soveja, a fost depistat un tânăr de 44 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a mai transmis subcomisar Bogdan Toader.