Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

VIDEO şi GALERIE FOTO : Lucrările de reabilitare a Crângului Petreşti, realizate în proporţie de 85 %



Proiectul de amenajare a Crângului Petrești începe să prindă contur, până în acest moment fiind realizate peste 85 la sută din lucrările aferente proiectului. La începutul lunii mai, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat contractul pentru continuarea lucrărilor la amenajarea Crângului Petrești. Lucrările sunt executate de asocierea firmelor vrâncene MBM Decor, Conbeta, AG Grup Instal și Consil Grup. Lucrările la proiectul de amenajare a Crângului Petrești au fost blocate după ce primul câștigător al licitației organizate anul trecut a reziliat unilateral contractul. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a mers de mai multe ori pe șantier pentru a vedea care este stadiul lucrărilor. De asemenea, a convocat mai multe ședințe de lucru cu toți factorii implicați

    Proiectul de amenajare a Crângului Petrești începe să prindă contur, până în acest moment fiind realizate peste 85 la sută din lucrări, după cum a precizat arhitectul șef al județului, Daniela Olaru. „Au fost realizate o mare parte din alei, trotuare și pistele de bicicletă. De asemenea, a fost realizată canalizația pentru rețele de comunicație și supraveghere video și se lucrează la platformele de odihnă și observație, centrul de informare științifică, dar și la parcare”, a precizat arhitectul șef al județului, Daniela Olaru. Aceasta a precizat că cele mai multe lucrări sunt „subterane”, dând ca exemplu canalizația pentru rețele de comunicație și supraveghere video, fundațiile pentru parcare. De asemenea, Daniela Olaru a precizat că și drumul care traversează Crângul Petrești a fost pregătit pentru asfaltare. „Sunt foarte multe lucrări care sunt realizate în subteran și care la finalizarea investiției nu se vor mai vedea, însă acestea sunt baza acestui proiect de anvergură. De asemenea, asocierea firmelor vrâncene care a câștigat licitația a realizat lucrările și a pregătit pentru asfaltare drumul care traversează Crângul Petrești, însă asfaltarea se va face la final după scoaterea din perimetrul proiectului a utilajelor grele. Totodată, au fost realizate și trotuarele pe ambele sensuri la acest drum”, a precizat Daniela Olaru.


Asocierea firmelor vrâncene a reluat lucrările la Crâng în luna mai

    Vă reamintim că la începutul lunii mai, președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a semnat contractul pentru continuarea lucrărilor la amenajarea Crângului Petrești. Lucrările sunt executate de asocierea firmelor vrâncene MBM Decor, Conbeta, AG Grup Instal și Consil Grup. „Le spun cetățenilor municipiului Focșani și ai județului Vrancea că acest proiect va deveni realitate”, a precizat președintele Consiliului Județean. Asocierea firmelor MBM Decor, Conbeta, AG Grup Instal și Consil Grup are de executat aproape trei sferturi din proiectul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea ariei de acces”. Este cea de-a treia procedură de achiziție derulată de Consiliul Județean după obținerea finanțării europene pentru acest proiect important pentru comunitatea locală. Valoarea totală a lucrărilor care trebuie executate se ridică la peste 15,3 milioane lei, inclusiv TVA.
    Reprezentanții Consiliului Județean au explicat că sarcina firmelor care au câștigat licitația nu este ușoară deoarece trebuie ca, „într-un termen scurt, să se organizeze și să preia amplasamentul lucrărilor, în stadiul fizic existent, urmând să finalizeze canalizarea de ape pluviale și canalizarea de apă menajeră, canalizația pentru rețele de comunicație și supraveghere video, rețeaua de iluminat public, trotuarele și pistele de biciclete, aleile interioare din Crâng, platformele de odihnă și observație, grupurile sanitare, centrul de informare științifică, parcarea și să completeze mobilierul urban prevăzut (coșuri de gunoi, mese, bănci)”. De asemenea, asocierea de firme va avea de realizat pavilionul pentru supraveghere video și modernizarea DC 144.

Consiliul Județean a dat în judecată primul constructor

    Lucrările la proiectul de amenajare a Crângului Petrești au fost blocate după ce primul câștigător al licitației organizate anul trecut a reziliat unilateral contractul. Inițial, licitația a fost câștigată de asocierea Recon&Doje, Garden Center Grup și Total Strada. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 21 august 2015 iar firmele trebuiau să finalizeze lucrările până la 30 decembrie 2015. Faptul că acestea au subapreciat volumul și complexitatea investiției a întârziat începerea efectivă a lucrărilor și au repartizat defectuos lucrările între asociați, blocându-și reciproc frontul de lucru. De asemenea, nu a fost aplicat un sistem managerial performant în cadrul asocierii, ceea ce a condus la nefinalizarea investiției în termenul asumat prin contract. Ulterior, în 15 ianuarie 2016, contractul cu asocierea Recon&Doje a fost reziliat la notificarea unilaterală a executantului, cu toate că, prin contract, acesta își asumase realizarea din fonduri proprii a lucrărilor care nu ar fi fost executate până la sfârșitul anului 2015. Iar în momentul rezilierii erau realizate doar 28,6% din lucrări. De asemenea, aferent contractului de finanțare au fost încheiate încă trei contracte de prestări de servicii, respectiv servicii de informare și publicitate, servicii de supraveghere a lucrărilor -dirigenție de șantier și servicii de audit financiar, contracte care au ca durată toată perioada de implementare a proiectului. Urmează un proces prin care Consiliul Județean vrea să recupereze prejudiciul creat prin neexecutarea la timp a lucrărilor prevăzute în contractul cu asocierea Recon&Doje.

DJ 204E, Focșani – Petrești, în curs de reabilitare

    Mai trebuie știut că în luna iunie, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat și contractul de începere a lucrărilor la proiectul de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 204E, Focșani (DN 2-DE 85) – Petrești, dar și a podului peste pârâul Åžoimu de la Mircești. După semnarea contractului, Marian Oprișan a făcut atunci o scurtă prezentare a proiectului de investiții. „Astăzi o să semnăm contractul pentru un nou proiect de investiții și anume reabilitarea și modernizarea drumului județean 204E, Focșani (DN 2-DE 85) – Petrești-pod peste pârâul Åžoimu la Mircești. Drumul are o lungime de 6,20 kilometri, iar sursa de finanțare este bugetul local. Beneficiari sunt cetățenii județului Vrancea, iar obiectivul principal al proiectului este de a obține elementele geometrice dar și de capacitate portantă care să corespundă clasei tehnice a drumului județean”, a precizat atunci Marian Oprișan.
    Vor fi executate lucrări pregătitoare, lucrări de amenajare a sistemului rutier, amenajare acostament drum, șanțuri și rigole, lucrări de consolidare – bandă de încadrare, trotuare, spații verzi, podețe, poduri, lucrări conexe, siguranța circulației. Lățimea totală a părții carosabile va fi de 12 metri liniari, deci se va merge pe două benzi pe ambele sensuri. „Durata de realizare a investiției este de 12 luni, deși noi credem că această investiție va fi gata mult mai devreme. Åži acest proiect face parte din amplul proiect de reabilitare a drumurilor județene pe care l-am demarat de mai mulți ani și aș vrea să precizez că din 2012 și până în prezent Consiliul Județean a investit aproape 80 de milioane de euro în rețeaua rutieră a drumurilor județene din județul Vrancea”, a precizat șeful administrației județene.
    De reținut că acest proiect este conex proiectului privind „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?