Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Nicu Paleru cântă la Sărbătoarea comunei Dumitrești


Interpretul de muzică de petrecere Nicu Paleru va cânta la Sărbătoarea Comunei Dumitrești. Manifestarea cultural artistică ajunsă la cea de-a X-a ediție va avea loc duminică, 24 iulie, începând cu ora 15.00, pe stadionul din centrul localității. Organizatorul evenimentului, în speță Primăria Dumitrești, a ales această locație, fiind una pe măsură și reprezentativă pentru localitate. În cadrul manifestării vor mai evolua ansamblurile de dansuri populare de la Dumitrești și de pe Valea Râmnicului, dar și Ansamblul Folcloric Profesionist „Èšara Vrancei”, condus de îndrăgita interpretă a cântelului vrâncenesc Maria Murgoci. „Pentru acest eveniment am construit o scenă deosebită pe care vor evolua în prima parte formațiile artistice din comunele de pe Valea Râmnicului, apoi va urma un recital la fel de frumos al soliștilor vocali din comuna Dumitrești. Vor evolua de asemenea în acest spectacol membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Èšara Vrancei”, iar de la orele 20.00 va urca pe scenă Nicu Paleru. Prin acest spectacol continuăm tradiția și ne bucurăm că an de an sunt alături de noi localnici din Valea Salciei, Buda, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca, Bordești, Dumbrăveni și alte localități”, a spus Petrică Dogaru, primarul din Dumitrești.
    Edilul a adăugat că îi invită pe toți vrâncenii să participe la acest moment important în viața comunității din Dumitrești. „Duminică, îi aștept cu mare drag pe toți locuitorii comunei noastre, pe fiii satului plecați în diverse locuri din țară și străinătate, dar și pe locuitorii comunelor învecinate Dumitreștiului. Am speranța că 24 iulie va fi un eveniment nu doar pentru locuitorii din Dumitrești ci pentru toți vrâncenii iubitori de muzică aleasă și voie bună. Îi invit pe toți cei care iubesc muzica bună, veselia și vor să petreacă clipe de neuitat la noi. La mulți ani Dumitrești!, la mulți ani dragii mei locuitori!”, a mai spus Petrică Dogaru.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?