Ediția: Duminică 6 Iulie 2025 Nr. 6913

GALERIE FOTO : S-a dat startul activităților de vară la Centrul „Dănuț”!


Copiii ce frecventează Centrul „Dănuț” din Broșteni au început în forță activitățile de vacanță. Cei mai merituoși, adică cei care au obținut rezultate deosebite atât la învățătură cât și la activitățile cultural-artistice din anul școlar ce tocmai s-a încheiat, au petrecut deja zile minunate în Tabăra Muzicală „Star Melody” de la Eforie Nord. 
Potrivit celor spuse de psiholog Elisaveta Norocea, coordonatorul centrului, pentru participarea la această tabără au fost selectați copii și tineri care s-au distins la disciplinele de studiu și au obținut performanțe la concursuri, festivaluri, spectacole, emisiuni TV, dar care s-au remarcat și prin fapte de înaltă ținută morală și etică atât în activitatea personală cât și în cadrul grupului. Cu alte cuvinte, ei au dovedit spirit de colegialitate și respect reciproc în scopul creării și întreținerii unui climat favorabil de studiu și competiție, a unor relații de sprijin și ajutor, loialitate și grijă față de membrii cei mai mici ai grupului, toleranță, empatie, capacitate de a susține obiectivele, strategiile în scopul realizării coeziunii și performanței grupului. „Pentru că anul acesta se împlinesc 10 ani de la deschiderea Centrului «Dănuț» am dorit să începem marcarea acestui eveniment cu lucruri inedite și să premiem, pentru început, performanța. Performanța am premiat-o în fiecare an, modest ce-i drept, dar acum ne-am gândit cum să sărbătorim și mai frumos acest lucru. Astfel, am ales copii de elită și le-am arătăt considerația noastră pentru munca lor ce credem că trebuie sprijinită în continuare, iar rezultatele lor arătate tuturor, ca modele de voință, muncă și tenacitate. Astfel, copiii s-au putut bucura de soare, de mare și de activități specifice taberei muzicale, dar și de activități creativ-recreative”, a declarat psiholog Elisaveta Norocea.
     În Tabăra Muzicală „Star Melody” de la Eforie Nord ei avut ocazia, prin activitățile derulate, să interacționeze și inter-relaționeze cu alți copiii din țară, să-și însușească și perfecționeze exercițiile și tehnicile de respirație, dicție, canto -coregrafie, precum și abilitățile de viață independentă, fiind responsabili de curățenia din camerele în care au fost cazați și de buna relaționare dintre ei. Totodată, copiii au primit sarcini de coordonare a unor activități și au participat cu entuziasm, alături de ceilalți copii înscriși în această tabăra, la toate jocurile, exercițiile și spectacolele în aer liber pregătite de organizatorul taberei.

Tabăra: o bucurie realizată cu ajutorul generozității sponsorilor

    Pe întreg parcursul taberei au domnit sentimentele bucuriei, armoniei, responsabilității, veseliei, colegialității și profesionalismului, toate acestea ,,dirijate” cu multă eleganță și dăruire de compozitorul Cristian Alivej, acompaniat de părinți, bunici și profesori. Minunata atmosferă creată și menținută în cele șapte zile de tabară a creat legături spirituale și sufletești deosebite, fapt ce a condus la sentimentul închegării unei familii și a apartenenței la aceasta. Astfel, la finalul taberei, copiii s-au despărțit cu greu unii de ceilalți, dar optimiști că se vor revedea la viitoarele concursuri și festivaluri. „Deși la început am crezut că acest vis se va spulbera, având în vedere costurile ridicate ale unei astfel de tabere, iată că visul s-a împlinit și această tabără a fost posibilă datorită implicării unor oameni deosebiți, sponsorii care au asigurat plata cazării, a meselor și orelor de canto pentru copii”, a spus psiholog Elisaveta Norocea, coordonatorul Centrul „Dănuț”.
    Astfel, ea a transmis mulțumiri publice către: SC „Aurora” Odobești, „Paco” Odobești, „Pandora” Focșani, Clubul Rotary Focșani, precum și „doamnelor Corina Condruț, Mihaela Moga, Magda Băjenaru, Ghiculescu, Cristina Păun, doamnei și domnului Marius Flăcău și Udățeanu pentru încrederea, aprecierea acordate și pentru generoasa susținere financiară și emoțională, contribuind astfel la împlinirea unui repetat și minunat vis – participarea la Tabăra Muzicală organizată de remarcabilul compozitor Cristian Alivej! Mulțumim de asemenea Episcopiei Buzăului și Vrancei, d-nei Daniela Nicolaș directorul DGASPC Vrancea, Liceului Tehnologic Odobești, Liceului Pedagogic Focșani, Școlii «Anghel Saligny», Școlii «Duiliu Zamfirescu» Focșani și părinților, pentru frumoasa și rodnica colaborare! O colaborare dezvoltată de-a lungul anilor, ce reflectă un parteneriat durabil și eficient între biserică, școală, comunitate și părinți, care au același scop – susținerea și promovarea egalității de șanse a copiilor din mediul rural”, a mai spus Elisaveta Norocea. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?