Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

ULTIMA ORĂ! ALERTĂ! Primul caz de infectare cu virusul Zika în România


Ministerul Sănătății a primit luni confirmarea infectării cu virusul Zika în cazul unei tinere de 27 de ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al MS, Laurențiu Colintineanu.
„Ieri, Ministerul Sănătății a primit confirmarea cu virusul Zika a unei persoane de 27 de ani. Ea călătorise în Martinica. Este în afara pericolului. Este vorba despre o fată. Nu s-a infectat pe teritoriul României. Riscul de transmitere pe teritoriul României este minim”, a declarat, marți, Colintineanu. (AGERPRES)
Tânăra, care este din București, a fost internată timp de două zile la spitalul Victor Babeș din Capitală, după care a fost externată. (Mediafax)
Înainte de o călătorie într-o zonă exotică, mai indepărtată este foarte important să se facă o consultație profilactică, recomandă medicii. De asemenea, la întoarcere din călătorie, persoanele trebuie să ia legătura cu medicul.
În cazul femeilor însărcinate care au contactat virusul Zika, fătul poate să dezvolte malformații la nivelul creierului.
Ministerul Sănătății a publicat pe site recomandări pentru persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika. Acestea trebuie să știe că virusul Zika se poate transmite prin ințepătură de țânțar, dar și prin contact sexual.
a)     Èšânțarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Masurile care previn transmiterea prin intermediul ințepăturii de țânțar sunt:
–        Utilizarea substanțelor anti țânțari (conform indicatii de pe eticheta lor).
–        Purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a țânțarilor Aedes.
–        Plase contra țânțarilor sau aer condiționat în camera unde dorm.
b)     Utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual.
•        Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înțepatură de țânțar.
•        Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultație de medicină călătorului înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului.
Informații pentru cei care revin din regiuni cu transmitere activă a virusului Zika
Femeile insărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menționeze aceasta situație medicului care monitorizează sarcina.
Pentru protecția fătului, bărbații care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenți până la finele sarcinii. Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 saptamani după revenire în țară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Daca apar simptome compatibile cu infecția cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinența/contacte sexuale protejate pentru cel puțin 6 luni. Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului și au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire ar trebui să se prezinte la medical curant.
Sursa: http://stiri.tvr.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?