Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO : Tabere de vară pentru copiii din centrele de plasament


Copiii din centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea vor petrece zile minunate în taberele de vacană organizate special pentru ei, chiar de instituția care îi ocrotește. Potrivit celor spuse de Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al Direcției, în perioada vacanței vor fi organizate diferite activități de petrecere a timpului liber, una dintre acestea  având loc în cadrul Centrului de Terapie Ludică din localitatea Greșu.
Copiii, organizați în serii succesive, se vor bucura acolo de aer curat și vor  admira frumusețile naturii. „Aceste deplasări organizate de către DGASPC Vrancea, vizează o mai bună integrare în colectivitate a copiilor, prin implicarea acestora în programe recreative și acțiuni specifice grupului. Atât aceștia cât și educatorii care îi însoțesc vor beneficia de transport auto și pensiune completă. Cele mai însemnate avantaje constau în faptul că în tabere se promovează valori precum munca în echipă, se facilitează independența și autonomia, aceștia învățând să ia decizii și să-și asume responsabilități. De asemenea, copiii învață cum să relaționeze și își îmbunătățesc abilitățile de comunicare, cresc toleranța și respectul față de persoane sau idei diferite, datorită conviețuirii cu persoane diverse, din locuri diferite și cu alte obiceiuri și învață să aprecieze mai mult  relațiile de prietenie”, a transmis Adina Lăscan, precizând că scopul acestor deplasări este acela de a asigura acestor copii un climat cât mai călduros, astfel încât aceștia să  petreacă o săptămână de vacanță într-o atmosferă de liniște.
Pe lângă odihnă și relaxarea oferită de natură, prin vizitarea Rezervației Naturale Cheile Tișiței, Cascada Putna și Mănăstirea Lepșa, copiii vor fi implicați și în diverse activități educative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?