Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Un pui de căprior orfan a ajuns la Centrul ACDB de la Petrești


La Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice a Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice- ACDB – a ajuns luni un pui de căprior orfan. „Le mulțumim celor de la administrația Parcului Național Ceahlău, care au preluat puiul și ni l-au predat! Acesta va trece printr-o perioadă de reabilitare sub observație medicală, urmând ulterior să fie eliberat în mediul său natural”, se arată pe pagina de Facebook a ACDB, unde a fost postată și o fotografie.
    Potrivit www.acdb.ro, Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice a fost înființat de ACDB în 2007 pe amplasamentul fostei grădini zoologice de la Petrești, la câțiva kilometri de Focșani. Centrul, primul autorizat din România, este specializat în tratarea și reabilitarea  mai multor specii de animale sălbatice aflate în dificultate. Până în prezent, peste 350 de animale sălbatice au fost tratate la Centru. Excluzând cauzele naturale, foarte mulți pacienți ajung la centru din cauza accidentelor rutiere, coliziunii cu construcții antropice sau din cauza unor acte de cruzime ale oamenilor față de animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?