Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Câteva zeci de profesori vrânceni vor protesta miercuri în București


50 de profesori, membri ai Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea, vor protesta miercuri la București. Cu toate că liderii din unitățile de învățământ se plâng de presiuni venite din partea poliției, dascălii nu se vor lăsa intimidați și vor mărșălui în capitală pentru a-și cere drepturile.
Protestul sindicaliștilor din educație vizează creșterile salariale, după ce negocierile care au avut loc la centru nu s-au materializat. Potrivit datelor furnizate de Constantin Ionescu, liderul ales al SLI Vrancea, profesorii vor cere miercuri alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, conform legii, dar și creșteri salariale. Sindicatele au propus reprezentanților Guvernului mai multe variante de creșteri salariale: 10% de la 1 ianuarie 2017, respectiv 5% de la 1 august 2016 și 5% de la 1 ianuarie 2017. „Noi cerem respectarea Legii Educației Naționale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație. Acest lucru ar permite creșterea costului standard per preșcolar/elev, decontarea integrală a navetei pentru personalul din învățământ și pentru elevi, dotarea corespunzătoare a unităților și instituțiilor de învățământ și asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din învățământ. O altă nemulțumire este proiectul care prevede majorările salariale pentru alte categorii bugetare, iar pentru învățământ nu sunt prevăzute. Și nu în ultimul rând, elaborarea unei legi de salarizare unitare care să elimine inechitățile în sistemul bugetar”, a spus Constantin Ionescu.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?