În ultima vreme, ne-am tot întrebat pe unde se ascunde primăvara. Deja întârzie prea mult la program și vrem să o dăm „absent nemotivat”. În căutarea soarelui, ne-am încercat norocul în Smârdan. L-am găsit la datorie încă din primele ore ale dimineții, semn că militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” au „pile” la meteo.
Noi ne bucurăm de căldură. S-ar bucura și militarii, dar nu au timp. Este prima zi de tragere cu instalațiile LAROM. Sunt atâtea lucruri de care trebuie să se țină cont, de la verificarea tuturor mecanismelor, până la încărcarea instalațiilor și, mai ales, tragerile propriu-zise. Emoțiile sunt mari, dar nu copleșitoare. Fiecare își cunoaște locul și atribuțiile. Muncesc cot la cot, atenți și grijulii. Efortul este mare, dar răsplata este pe măsură. „Prima lovitură este cea mai grea, după aceea intervine siguranța că proiectilele ajung unde trebuie și ne îndeplinim misiunea”, ne mărturisește locotenentul Cătălin Beraru.
Pe lângă instalații este agitație, dar nici în punctul de comandă nu este liniște. Se fac calcule și se verifică legături. Artileria nu este ușoară și nici nu se învață la „fără frecvență”. Se calculează de câteva ori, se trage o singură dată. Nu ai voie să greșești, precizia este cuvântul-cheie, iar o miime face diferența dintre succes și dezastru.
Este fascinant să vezi artileriștii în acțiune. Mai ales înainte de trageri, militarii parcă uită să respire. În atmosferă se simte tensiune, dar nu în sensul negativ al cuvântului. Este mai degrabă nerăbdare și entuziasm. O tragere cu instalația LAROM înseamnă o încununare a eforturilor, un adevărat punct culminant al anului de instrucție. Începe tragerea. Prin stație se aud coordonate și comenzi. Noi, cei neștiutori, nu pricepem aproape nimic. Se vorbește pe limba artileriștilor. Ei știu despre ce este vorba. Misiunea le este cunoscută, ca o melodie pe care o asculți de atâtea ori încât te trezești fredonând-o involuntar. Prima lovitură pleacă grăbită, brăzdând cerul. „Asta-i muzica ce-mi place!”, rostește, asemeni regelui Carol I, conducătorul tragerii.
Cu fiecare lovitură, pământul ne vibrează sub tălpi. Parcă s-a speriat și soarele, a șters-o englezește în nori și regretă amarnic că s-a hotărât să apară într-o asemenea zi. Ce-i drept, tragerea este de-a dreptul înfricoșătoare, iar noi tresărim la fiecare lovitură. Teama se împletește, totuși, cu încântarea. Pe fundalul cerului, la fiecare proiectil, închidem ochii. Ne punem câte o dorință. De ce nu? Or fi și astea un fel de stele căzătoare.
Sublocotenent Cornelia Bădin
