Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Noi cursuri de calificare pentru șomerii vrânceni


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea organizează, pe parcursul acestei luni, șapte cursuri de formare profesională destinate șomerilor. Este vorba de două cursuri de calificare nivel I în ocupația de agent de securitate și câte un curs în ocupațiile de lucrător în alimentație (calificare nivel I), electrician constructor (calificare nivel II), patiser (calificare nivel I), operator calculatoare electronice și rețele (curs de inițiere) și lucrător în comerț (calificare nivel I). Potrivit celor declarate de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea, grupele sunt formate din 14 persoane. „În total, vor fi calificate ca urmare a absolvirii acestor cursuri 98 de persoane din județul Vrancea. Grupele au fost deja formate, însă dacă sunt persoane care doresc să urmeze cursuri de calificare se pot înscrie la sediul agenției noastre”, a precizat Daniela Brihoianu.
    De menționat este că durata cursurilor de nivel II este de 5 luni, a celor de nivel I de 2,5 luni, cele de inițiere durează 1,5 luni, iar cele de perfecționare 2 luni. Mai mult, cursurile de nivel II se organizează pentru persoane care au absolvit cel puțin învățământul obligatoriu, cele de nivel I și cele de inițiere pentru persoane care au/nu au absolvit învățământul obligatoriu, în timp ce cursurile de perfecționare se organizează pentru persoane care au absolvit liceul.
    Actele necesare pentru înscrierea la cursuri sunt: act de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie (în original și copie xerox); diploma sau adeverința de studii (în original și copie xerox), carnet de evidență șomer (indemnizat sau neindemnizat), carnet de muncă (dacă este cazul)/ declarație și recomandare curs.
    Informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0237.224.677 sau 0237.224.678.

Cine beneficiază de gratuitatea cursurilor de formare profesională

    Potrivit legislației în vigoare, de gratuitatea serviciilor de formare profesională beneficiază șomerii, absolvenții, refugiații, străinii care au lucrat în România, persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau detenție, precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la AJOFM Vrancea. 
Serviciile de formare profesională se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate, cu acordul angajatorului, sau la cererea angajatorului, și pentru persoanele aflate în următoarele situații: au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar; au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate. Prevederile de mai sus se aplică în cazul în care cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activității persoanelor, o singură dată pentru fiecare situație.
    Persoanele aflate în detenție care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi a pedepsei pot urma un program de formare profesională organizat de AJOFM, cheltuielile necesare pregătirii profesionale fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?