Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Fotbal judeţean – ACS Odobeşti, a patra finalistă a Cupei României!


ACS Voința Odobești – ASS Suraia 5-3 (3-1)
Formații
ACS Odobești: Durtan – Palade, Milea, Zăgan, Călin – Marin, Adrian Oltianu, Covaci, Manu – I. Nichita, Chiriță. Rezerve: E. Nichita, Hristea.
ASS Suraia: Slabu – M. Dogaru, Turbea, Roman, Ciubotaru, Morărescu, Militaru, T. Tînjală, Niță, M. Tînjală, Florea. Rezerve Cuciuc, Cucu, Abeaboeru, Bogzeanu

    Stadionul orășenesc din Odobești a găzduit, joi seara, al patrulea sfert de finală al Cupei României la fotbal, etapa județeană. S-au întâlnit formația locală ACS, paticipantă la Superliga Altdorf Tehnik, și ASS Suraia, care joacă în Liga Grafit Decor. Gazdele porneau ca mari favorite, iar prima parte a întâlnirii și-au confirmat acest statut: conduceau cu 3-1, prin golurile lui Oltianu, Chiriță și I. Nichita. La reluare, surăienii au intrat pe teren deciși să întoarcă rezultatul, profitând și de posibila relaxare a odobeștenilor. Primele 20 de minute ale părții a doua a jocului s-au petrecut chiar așa! Fotbaliști de la ACS Odobești au fost clar depășiți de presiunea oaspeților care au înscris repede de două ori și au egalat! Iar la 3-3, vârful surăienilor, singur-singurel, la 6 metri de poarta adversarilor, în loc să șuteze puternic ori să plaseze mingea pe lângă portarul ce părea victimă sigură, a fost blând și i-a pasat ușor acestuia, făcându-i un cadou frumos de Sărbători. A fost momentul în care Covaci, I. Chiriță, Milea, Adrian Oltianu, Manu și colegii lor au simțit că pot pierde, au apăsat pe accelerație și au înscris de două ori, prin I. Chiriță și Manu, au adus meciul la diferența firească și s-au calificat în semifinală!     
    În penultimul act al Cupei României vor mai evolua Podgoria Odobești, Voința Slobozia Ciorăști și Euromania Dumbrăveni.
    Tragerea la sorți a programului semifinalelor va avea loc joi, 5 mai, la sediul AJF Vrancea. 
 
        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?