Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Tezaurul cultural național, subiect de discuție între polițiști și liceeni


Elevii Colegiului „Valeriu D. Cotea”, ai Liceului „Simion Mehedinți” din Vidra, dar și cei au școlii Gimnaziale „Anghel Saligny” din Focșani s-au întâlnit cu polițiștii și au aflat mai multe despre patrimoniul cultural național. Prin mesajul transmis s-a urmărit educarea elevilor în spiritul cunoașterii și protejării patrimoniului cultural național, oamenii legii oferindu-le informații referitoare la tezaurul cultural național, drepturile și obligațiile ce le revin în ceea ce privește protejarea acestuia și importanța cooperării între societatea civilă și instituțiile statului, în vederea diminuării fenomenului infracțional în acest domeniu.
    „În perioada 18 – 22.04.2016, în cadrul Programului «Şcoala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!», I.P.J. Vrancea și Fundația «Collegium XXI» au organizat și desfășurat în parteneriat proiectul educațional național «Cunoaște și Protejează Patrimoniul Cultural Național». Proiectul are ca scop creșterea gradului de sensibilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la prejudiciile grave ce pot fi produse prin infracțiunile comise împotriva patrimoniului cultural național. Prin mesajul transmis s-a urmărit educarea elevilor în spiritul cunoașterii și protejării patrimoniului cultural național, oferindu-se informații referitoare la tezaurul cultural național, drepturile și obligațiile ce le revin în ceea ce privește protejarea acestuia și importanța cooperării între societatea civilă și instituțiile statului, în vederea diminuării fenomenului infracțional în acest domeniu. La activități au participat ofițeri din cadrul I.P.J. Vrancea – Serviciul de Investigații Criminale și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, fiind implicate cadre didactice, precum și elevi ai Colegiului «V.D.Cotea», ai Școlii Gimnaziale «Anghel Saligny» din municipiul Focșani și ai Liceului «S.Mehedinți» Vidra. În zilele de 18 și 19 aprilie a.c., în cadrul instituțiilor școlare amintite au avut loc prezentări referitoare la patrimoniul cultural în general, dar și la cel specific județului nostru, precum și modalități de protejare a acestuia”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
    De asemenea, tot în cadrul programului „Școala Altfel”, au fost organizate vizite la Muzeul Vrancei, la care au participat elevi și cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?