Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Actorul Charlie Sheen face obiectul unei anchete a poliției din Los Angeles


Poliția din Los Angeles a declanșat o anchetă penală împotriva actorului Charlie Sheen. „Unitatea de gestionare a amenințărilor a poliției din Los Angeles desfășoară ancheta în acest dosar, iar informațiile despre victimă sunt confidențiale”, a declarat AFP polițistul Matthew Ludwig, precizând că a fost emis un mandat de percheziție. El nu a dat niciun detaliu asupra motivului deschiderii anchetei, însă unele organe de presă afirmă că acesta ar fi legat de acuzațiile potrivit cărora actorul ar fi amenințat că o ucide pe fosta sa logodnică, Scottine Ross. Revista Variety menționează o presupusă „casetă audio” în care s-ar auzi Charlie Sheen amenințând că angajează un ucigaș plătit cu 20.000 de dolari pentru a o elimina pe Scottine Ross. Tot în înregistrare actorul ar fi recunoscut că și-ar fi mințit o parteneră sexuală în privința seropozitivității sale. Nici Charlie Sheen, nici purtătorul său de cuvânt nu au putut fi contactați pentru a comenta aceste informații. Vedeta din serialul „Doi bărbați și jumătate” și Scottine Ross s-au logodit în 2014, dar nu au apucat să se căsătorească. Fiul actorului Martin Sheen și fratele altui actor, Emilio Estevez, a dezvăluit în luna noiembrie că este seropozitiv și că a pus capăt vieții sale de băiat rău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?